Autostradă peste Carpați și metrou la Cluj. Data de la care ne vom bucura de ele

Autostradă peste Carpați și metrou la Cluj. Data de la care ne vom bucura de eleAutostradă. Sursa foto: Pixabay

Programul de guvernare propus de coaliţia PSD-PNL-minorități menționează câteva investiții importante în infrastructura rutieră și feroviară a țării. Printre cele mai importante și îndrăznețe obiective se regăsește finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi.

Autostrada, care va beneficia inclusiv de tuneluri montane la profil de autostradă, ar trebui să fie gata până la sfârşitului anului 2028.

Este unul dintre cele mai importante obiective ale Ministerului Transportului şi Infrastructurii (MTI) incluse în programul de guvernare propus de coaliţia PSD-PNL-UDMR-minorităţi.

De asemenea, MTI intenţionează să finalizeze integral, în România, legătura rutieră rapidă dintre Marea Neagră şi Europa Centrală, tot până la finalul anului 2028.

Potrivit documentului, vor mai fi finalizate loturile lipsă de pe autostrăzile A0, A1, A3, A7 şi A8, care asigură conexiunea continuă între marii poli de creştere economică, iar în următorii patru ani şi autostrada A0 plus drumurile radiale.

Ce prevede programul de guvernare

"Vom rezolva cu prioritate cele 267 de puncte negre de pe reţeaua rutieră unde se întâmplă frecvent accidente mortale folosind inclusiv proiectele pe fonduri europene; dezvoltarea, modernizarea şi digitalizarea infrastructurii rutiere.

Accelerarea implementării programului de construcţie a variantelor de ocolire.

Până în 2028, vom construi şi finaliza minimum 70 de Variante Ocolitoare, care vor scoate traficul greu din localităţile supraaglomerate, în cea mai mare parte prin descentralizare şi parteneriate cu autorităţile publice locale", se arată în programul de guvernare la capitolul Transporturi.

Un alt obiectiv inclus la capitolul "Transporturi" este taxarea pe distanţă, o reformă prevăzută în PNRR, care introduce un nou sistem de taxare bazat pe distanţa parcursă de vehiculele de transport greu.

Transportul feroviar

Pe zona feroviară, programul are în vedere, printre altele, conectarea marilor zone agricole de reţeaua feroviară primară, prin investiţii punctuale.

De asemenea, se mai are în vedere modernizarea coridoarelor de transport feroviar Constanţa - Curtici şi Constanţa - Siret/Ungheni, iar până în anul 2028, toate reşedinţele de judeţ din România care dispun de infrastructură feroviară electrificată urmează să beneficieze de trenuri noi şi moderne (128 de trenuri electrice noi, 71 de locomotive noi sau modernizate şi 139 de vagoane noi).

Metrou metrorex

Metrou. Sursa foto: Wikipedia

Potrivit sursei citate, crearea unor coridoare feroviare eficiente pentru transportul de marfă va reprezenta o prioritate. Aceste coridoare vor asigura timpi de tranzit mai scurţi, costuri reduse şi o predictibilitate mai mare a transportului de marfă, contribuind astfel la creşterea competitivităţii economice a României în regiune.

Un alt obiectiv se referă la reînnoirea constantă a infrastructurii feroviare - asigurarea unei linii bugetare dedicate de minimum 500 milioane de lei în bugetul pentru anul 2025, cu creştere progresivă în următorii ani, în conformitate cu prevederile din strategia privind dezvoltarea infrastructurii feroviare.

Metrou la Cluj-Napoca

Programul mai menţionează obiective precum: dezvoltarea reţelei de metrou în regiunea Bucureşti-Ilfov şi construirea magistralei de metrou la Cluj-Napoca.

De asemenea, Guvernul îşi propune să aplice planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană pentru TAROM, să susţină dezvoltarea unei reţele de terminale multimodale de marfă la nivel naţional, precum şi creşterea productivităţii în sectorul transporturilor reprezintă obiectivul şi măsura prin care infrastructura de transport este utilizată eficient pentru a transporta mărfuri sau persoane de la un punct la altul.