Cunoscutul sociolog a explicat în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro, că, în 1986, a intrat la Facultatea de Filosofie în primii 10, doar cu materia studiată în liceu. Marius Pieleanu le-a adus un elogiu profesorilor săi de Istorie și Filosofie din liceu.

„Eu dacă eram la Alexandria acum, aveam 16 ani și eram la liceu, doar cu ceea ce profesorii îmi transmiteau… Admiterea mea au fost la Filosofie și Istorie: Istoria României și Filosofia, manualul de clasa a XII-a. Prin urmare, … acum, doar cu informațiile pe care le căpătam de la profesorii mei, eu nu intram niciodată la Facultatea de Filosofie.

Ce vreau să spun… Am fost 15 pe loc. Puținele avantaje ale repartizării guvernamentale era că, la Alexandria, fiind și relativ aproape de București, mai ajungeau profesori buni. Adică, șefi de promoții. Așa am avut eu șansa să am un profesor de Istorie adevărat, de la Iași, de la Universitatea Cuza, profesorul Moraru, Dumnezeu să-l ierte! Că nu mai e, care știa carte.

Eu nu vreau să jignesc pe nimeni, dar eu, făcând și Istorie multă în facultate, mulți dintre profesorii pe care eu i-am avut la Universitate erau mult mai slabi decât profesorul meu de istorie din liceu. După cum profesorul meu de Filosofie, Dan Petrache, a murit și el, Dumnezeu să-l ierte!, era genial. Citea Aristotel și Platon în greacă veche.

Vorbea latină, greacă veche…, nu mai spun limbile moderne, franceză, engleză, germană. Citea „Sein und Zeit” în germană („Ființă și timp”, lucrarea cea mai importantă a lui Martin Heidegger, n.e.). Era unul dintre vârfurile uriașe ale filosofiei românești. Ăsta mai era unul dintre puținele beneficii ale sistemului ăsta de repartiții: că mai ajungeau și în țară profesori buni”, a dezvăluit profesorul Pieleanu.

Marius Pieleanu: Se mai poate intra la facultate fără meditații, în ziua de azi?

Cunoscutul sociolog face o paralelă interesantă între perioada plină de inechități cetățenești din perioada de dinainte de 1989, dar care se punea un deosebit accent pe educație și perioada de după 1989, care are teorii despre drepturile cetățeanului, dar, în realitate, conceptul de „egalitate de șanse” se transformă ușor-ușor într-o utopie.

„Acum, nici copiii nu se mai duc la Filosofie. Eu aveam un post asigurat de profesor de Filosofie și Istorie, în principiu la liceu, într-o localitate mică sau medie. Dar în care primarul, prin lege, era obligat să-ți dea, ca proaspăt profesor, o garsonieră. Erai intelectualul satului sau al orașului mic. Deveneai un fel de lider formal și informal al locului. Și-atunci nu mai voiai să pleci. Pentru că te așezai acolo, cunoșteai pe o doamnă sau un domn, depinde… Era ca în Buletin de București.

(…) Noi așa ne-am format. Am luat din al doilea an la Facultate, dar am intrat în primii 10, cu cunoștințele dobândite de la profesorii mei de liceu, de Filosofie și de Istorie. Nu cu meditații.

Crezi că vreodată, astăzi, vreun copil de la Alexandria, doar cu chimia și biologia învățate în școală, intră la Medicină, la București sau la Cluj sau la Iași? Ce stat social suntem, despre ce egalitate de șanse vorbim?”, s-a întrebat retoric cunoscutul sociolog.