Criticul literar Marius Chivu a vorbit pentru EVZ despre volumul lui de călătorii "Trei săptămâni în Himalaya", apărut recent la Editura Humanitas.

EVZ: Unul dintre citatele care deschide cartea ta este: "Toate călătoriile au destinații secrete de care călătorul nu e conștient". Ai descoperit care era destinația ta secretă? Marius Chivu: Da, numai că, fiind secretă, n-o pot dezvălui într-un interviu. Cei care însă vor citi cu atenţie sau printre rânduri anumite pasaje din carte vor afla câte ceva. Rezumate, lucrurile importante riscă să sune precum clişeele. Există momente pe care ai fi vrut să le fotografiezi și nu ai reușit? Absolut. Şi nu pentru că n-am ştiu cum să fac setările potrivite la aparatul foto (probabil că, oricum, nici un obiectiv wide angle nu face faţă cu adevărat deschiderii culmilor himalayene de la aproape 6 000 m altitudine), ci pentru că fie eram copleşit de ceea ce vedeam şi pur şi simplu uitam să duc aparatul foto la ochi, fie pentru, de multe ori, era vorba de o stare anume sau de atmosferă. Aveai prejudecăți legate de Nepal care ți s-au risipit după această călătorie? Ştiam prea puţine despre Nepal pentru a avea prejudecăţi. De fapt, în acel moment ştiam doar că este ţara care i-a dat pe Buddha şi pe Yeti şi, oricum, abia dacă o puteam localiza pe hartă. Iar despre Himalaya, „acoperişul lumii”, văzusem doar câteva filme cu alpinişti care mor urcând vârfuri de 8000 m. Cred însă că asta m-a şi încântat: călătoria într-un spaţiu cumva mitic dar complet străin despre care aveam totul de aflat şi unde totul era de învăţat. De ce te-ai duce într-o ţară unde te simţi confortabil şi despre care ştii totul dinainte?! Cum ai privit această carte? Mai degrabă ca pe un reportaj prelungit sau un roman de aventuri? La sfârşitul fiecărei zile scriam în jurnal oricât de obosit aş fi fost. Oricum n-am avut cu mine nimic altceva în afară de agendă, nici telefon, nici iPod, nici vreo carte... Aşa că, iniţial, mi-am imaginat cartea ca pe un jurnal, care apoi s-a transformat într-un reportaj, iar acum, la câteva săptămîni de la publicare, primii cititori îmi spun că au citit-o ca pe un roman: cu personaje, dialoguri, intrigă, introspecţie, punct culminant, acţiune şi aventuri. Cu ocazia aceasta am descoperit câtă libertate îţi oferă o astfel de carte de călătorie. Practic, poţi pune înăuntru aproape orice. Şi am folosit această libertate până acolo încât am copiat anumite etichete, am reprodus versuri de cîntece, am povestit cărţi, am scris poeme în proză, am făcut politică, tot timpul încercând să-mi păstrez curiozitatea şi ingenuitatea intacte. La un interviu pe care l-ai dat, titlul ales era un citat despre faptul ca ai fumat hașiș. Te deranjează că acest element din interviu a fost "scos în față"? Nu. Să fumezi haşiş în Nepal e ca şi cum ai face saună într-o ţară scandinavă. Ţine de tradiţie, de spiritualitate, de obiceiul locului. Apoi, să nu fim ipocriţi, numai cine nu vrea nu fumează haşiş în Bucureşti! Oricum, berea e mai periculoasă, social vorbind, decât haşişul. O "expediție" în Himalaya pare să fie un fel de Sfânt Graal al călătoriilor. Te-ai gândit, pe viitor, la o nouă destinație? Da, eu şi Cătălin, prietenul cu care am trecut prin Thorung La, ne-am gândit deja pe care munte o să urcăm la anul. Dar prefer să nu-l dezvălui. Cât de mult s-au schimbat textele pe care le scriai acolo, seară de seară, față de rezultatul final? În unele seri am fost mai inspirat şi n-am schimbat mare lucru, în afară de faptul că am lăsat câteva lucruri pe afară, lucruri personale pe care fie n-am vrut să le fac publice, fie nu mi s-a părut că i-ar putea interesa şi pe alţii. Ce am scris în alte seri, când eram mai obosit, am mai stilizat pe ici, pe colo şi, acolo unde mi s-a părut necesar, am completat cu diverse date şi informaţii pe care, la vremea respectivă, pe munte, nu le aveam.