Marius Budăi vine cu vești pentru persoanele vulnerabile. Informații despre voucherele sociale. Când vor ajunge la beneficiari

Marius Budăi vine cu vești pentru persoanele vulnerabile. Informații despre voucherele sociale. Când vor ajunge la beneficiari

Voucherele sociale destinate persoanelor vulnerabile vor fi distribuite începând cu luna iunie, beneficiarilor, prin Poșta Română. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat asigurări că toți cei în drept își vor primi drepturile, chiar dacă vor exista întârzieri.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat o serie de detalii cu privire la cardurile pe care vor fi virate sumele aferente acestor vouchere sociale acordate de guvern familiilor vulnerabile. Acestea vor ajunge la beneficiari prin intermediul Poștei Române pe parcursul lunii iunie.

Pe de altă parte, ministrul nu a exclus, însă, ca să existe și întârzieri la plată. El a precizat că aceste situații vor fi reglementate astfel încât nici unul dintre cei în drept să le primească să nu aibă de suferit. Marius Budăi a precizat că în prezent, cardurile sunt în curs de tipărire la furnizori.

„Ne şteptăm ca furnizorii să tipărească toate cardurile. Pe măsură ce le avem imprimate le vom livra prin Poşta Română către populaţie. Dar dacă până la 30 iunie vor fi persoane care nu vor primi carduri şi le vor primi pe 2 sau 3 iulie nu înseamnă ca pe luna aferentă nu va primi suma. Suma lunii iunie nu va fi pierdută, indiferent când vor fi primite cardurile”, a spus Marius Budăi.

Conform estimărilor oficiale existente la guvern, aproximativ trei milioane de persoane din categoriile sociale vulnerabilw vor primi cardurile emise pentru programul „Sprijin pentru România”.

Voucherele sunt acordate de guvern sunt destinate persoanelor vulnerabile cu venituri mai mici de 1.500 de lei pe lună. Astfel, persoanele vulnerabile care au venituri mici vor primi, odată la două luni, vouchere pentru alimente și mese calde în valoarea de 250 de lei.

Cine beneficiază de voucherele sociale

Vor beneficia de acest ajutor pensionarii ale căror venituri nete lunare sunt mai mici de 1.500 lei. O altă categorie de persoane vulnerabile sunt cele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici de 1.500 lei.

Tichetele vor ajunge și la familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru sunt mai mici de 600 lei.

Vor primi astfel de ajutoare familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici de 600 lei, dar și cele care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001. Voucherele sociale vor fi alocate și pentru persoanele fără adăpost.

Ordonanța Guvernului stabilește că toți cei care beneficiază de vouchere trebuie să aibă domiciliul în România.

Ne puteți urmări și pe Google News