Marius Balo, teologul clujean care a fost întemnițat în China timp de 8 ani, lansează filmul „2922"

Marius Balo, teologul clujean care a fost întemnițat în China timp de 8 ani, lansează filmul „2922" Sursa foto: Arhiva personală

Marius Balo s-a stabilit în China în 2010, unde s-a angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) din Beijing. Era profesor la prestigioasa universitate Renmin University din Beijing, se bucura de respect și părea că s-a realizat perfect profesional.

Toată viața lui Marius Balo s-a năruit, însă, pe data de 28 martie 2014, când a fost arestat de autorităţile chineze și pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă contractuală. Prejudiciul era de 80 dolari. Primise această sumă de la un chinez, fără să ştie că este un infractor. Din acel moment a început calvarul. În aprilie, anul trecut, Marius Balo a fost eliberat. După 8 ani s-a întors în țară. La un an de când a scăpat din penitenciarul din Shanghai, Marius Balo anunță lansarea filmului „2922". Despre ce este vorba, povestește chiar el. „Iubiți prieteni, Numele meu este Marius Balo, sunt teologul clujean care a fost întemnițat în China comunistă timp de 8 ani de zile. Astăzi, 27 martie 2023, se împlinește exact un an de când am fost eliberat din penitenciarul comunist din Shanghai. A fost cel mai frumos an din viața mea! Nu știu cum să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru libertate, pentru fiecare felie de pâine (la care am visat opt ani pentru că nu o aveam) și pentru fiecare rază de soare (pe care nu mi-a fost îngăduit să îl văd în primii 2 ani, 3 luni și 7 zile). Mânat de această dorință de a-mi exprima recunoștința pentru faptul că am fost adus și am ajuns în sfârșit la liman și având energia aceea imensă care se acumulase în sufletul și în trupul meu în cei 8 ani, am hotărât să pornesc într-un Pelerinaj prin țară și să parcurg pe jos 2922 de km, numărul zilelor pe care le-am petrecut întemnițat pe nedrept în raiul comunist chinezesc și să aduc astfel un omagiu eroilor neamului nostru care au pierit în temnițele comuniste de la noi. Nu am dorit și nu doresc să mă identific cu ei, deoarece eu pentru păcatele mele am pătimit ceea ce am pătimit. Am pornit așadar la drum pe 29 iunie din Cluj-Napoca și m-am întors din nou la Cluj pe 1 decembrie. Înconjurasem toată România. Călătorisem 6 zile în fiecare săptămână, aproximativ 30 de km pe zi. Duminica mă odihneam. După 2000 de km astfel parcurși a început să mă deranjeze genunchiul stâng. Ajuns la Deva, am rămas acolo o lună de zile până când genunchiul și-a revenit și am putut să pornesc din nou la drum. Această întreagă epopee a fost documentată de postul național de televiziune care a trimis un car de reportaj pe urmele și în calea mea de nu mai puțin de 20 de ori în cele 100 de zile pe care le-am petrecut pe drum. S-au imortalizat zeci de ore de film dintr-o odisee epică în care visul fiecărei nopți timp de opt ani de zile a devenit în sfârșit realitate. Ardealul, Bucovina, Delta, Muntenia, Banatul și Maramureșul mi-au binecuvântat pe rând fruntea și inima prin oamenii deosebiți pe care i-am întâlnit și prin frumusețea sălbatică a locurilor prin care am trecut. Temnițele comuniste pe care le-am vizitat mi-au amintit de ce este în stare un om să îi facă altui om atunci când nu îl are pe Dumnezeu. Rezultatul este un film de excepție care trezește la viață în pieptul fiecăruia dintre noi inima de pelerin și dorul după aventurile fără de vârstă ale strămoșilor noștri din veac. O tradiție începută de Odiseu, strămoșul grecilor și continuată de Pavel, propovăduitorul creștinismului continuă să se ramifice în sufletele a milioane de oameni până în ziua de astăzi. Dorința de cunoaștere, dorința de nou și de frumos și curiozitatea care ne îndeamnă să ne urmăm imaginația sunt trăsăturile definitorii ale fiecărui om în parte.
Marius Balo

Sursa foto: Arhiva personala

Premiera acestui film eveniment de 100 de minute intitulat "2922" va avea loc în această vineri, 31 martie, începând cu ora 22 la TVR Cultural, post inclus în grila de programe și care poate fi urmărit on-line aici: https://www.tvrplus.ro/live/tvr-cultural V-aș rămâne deosebit de recunoscător dacă veți reuși să publicați acest mesaj sau dacă veți dori să scrieți un articol sau să realizați un reportaj despre acest subiect. Atașez în acest sens câteva fotografii din timpul Pelerinajului și un articol scris de jurnalistul britanic Peter Humphrey care m-a întâmpinat la sosirea din 1 decembrie la Cluj-Napoca. Articolul îl găsiți aici: https://universul.net/pelerinajul-incredibil-al-lui-marius-balo/ Mai jos vă rog să găsiți scrisoarea din vara anului trecut în care anunțam Pelerinajul și ofeream toate detaliile privitoare la el. Dacă doriți și alte informații vă stau la dispoziție cu bucurie la numărul de telefon 0791 156243. Pentru fotografii puteți vizita pagina mea de Facebook. Vă mulțumesc pentru timpul Dvs și pentru toată susținerea pe care mass-media românească mi-a oferit-o în anii grei ai suferinței mele și de asemenea în anul de bucurie care tocmai s-a împlinit. Vă asigur de toată recunoștința mea și vă doresc împliniri pe toate planurile! Cu prietenie, Marius Balo