Marine Le Pen vrea să se întâlnească cu Volodimir Zelenski la Bruxelles pentru a discuta despre finanțarea Ucrainei

Marine Le Pen vrea să se întâlnească cu Volodimir Zelenski la Bruxelles pentru a discuta despre finanțarea UcraineiMarine Le Pen Sursa foto: X

Marine Le Pen, candidata formațiunii de extremă dreapta la alegerile prezidențiale din Franța, a anunțat vineri că este pregătită să aibă o întrevedere cu liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, potrivit agenției de presă AFP. Politiciana franceză a sugerat ca această discuție să se desfășoare la Bruxelles, tema principală pe care dorește să o abordeze fiind sprijinul financiar oferit Ucrainei.

Marine Le Pen vrea să se întâlnească cu Volodimir Zelenski la Bruxelles pentru a discuta despre finanțarea Ucrainei

Aflată într-o vizită la târgul „Made in France”, lidera partidului Rassemblement National a explicat că intenționează să îi comunice această propunere reprezentantului diplomatic al Kievului. Ea a subliniat că capitala europeană reprezintă cadrul adecvat pentru un astfel de dialog, având în vedere impactul actual al cheltuielilor destinate Ucrainei asupra întregului continent.

Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski. Sursă foto: Facebook

„Da, dacă îl pot întâlni la Bruxelles, îi voi spune acest lucru ambasadorului Ucrainei”, a declarat Marine Le Pen, citată de AFP.

„Consider că locul ar fi, de altfel, destul de potrivit, deoarece realitatea este că problema finanţării Ucrainei este una care zguduie astăzi Europa”, a completat candidata la președinția Franței.

Poziția față de sprijinul financiar pentru Kiev

Această inițiativă vine în contextul în care Marine Le Pen și-a exprimat constant intenția de a modifica politica externă și financiară a Parisului în raport cu conflictul din estul Europei. Conform sursei citate, lidera Rassemblement National a precizat în mai multe rânduri că, în eventualitatea în care va obține victoria la scrutinul prezidențial programat pentru anul viitor, va diminua fondurile alocate sprijinirii Ucrainei.

Merz, mesaj pentru Trump

Altfel, azi, Friedrich Merz, cancelarul Germaniei a insistat asupra faptului că Statele Unite trebuie să rămână un partener de încredere pentru statele europene și pentru Kiev, astfel încât eforturile diplomatice să ducă la o soluție durabilă pentru conflictul din regiune. ”Rămâneţi în echipa Europei şi în echipa Ucrainei şi să lucrăm împreună la o adevărată pace în Ucraina”, a fost mesajul pe care l-a transmis cancelarul german către președintele Donald Trump.