Marian Godină, despre aroganța tatălui lui Vlad Pascu. Mesaj usturător

Marian Godină, despre aroganța tatălui lui Vlad Pascu. Mesaj usturătorMarian Godină. Sursa foto: Arhiva EVZ

Marian Godină a criticat atitudinea arogantă a lui Mihai Pascu, după ce acesta a dat cu scuterul peste un grup de jurnaliști aflați în faţa sediului DIICOT. 

Marian Godină a reacţionat după ce Mihai Pascu, tatăl tânărului judecat pentru accidentul mortal de la 2 Mai, era să dea cu scuterul peste jurnaliști. Incidentul a avut loc în faţa sediului DIICOT, unde au început audierile în cazul lui Vlad Pascu.

Comportamentul tatălui lui Vlad Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan și a ucis doi tineri în 2 Mai, a fost unul nepotrivit, ținând cont de nenorocirea provocată de fiul său drogat.

Mihai Pascu a intrat cu scuterul în jurnalişti

Mai exact, după ce a plecat de la sediul DIICOT, unde fiul său și soția sa au fost audiați, a urcat pe scuter. Când a dat să plece a intrat pur şi simplu într-un grup de jurnaliști aflați la fața locului. Din fericire nicio persoană aflată la DIICOT nu a fost rănită.

Joi au început audierile pentru Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Familia lui la DIICOT, dar comportamentul lui Mihai Pascu a surprins pe toată lumea. Încercând să fugă de jurnaliști, a accelerat motoscuterul și „a atins jurnaliștii”, spune Marian Godină.

VIDEO. Incident la DIICOT, la audierea șoferului drogat, Vlad Pascu. Tatăl său aproape că a lovit jurnaliștii cu un scuter - Stirileprotv.ro

Captură video

Marian Godină, despre atitudinea lui Mihai Pascu

Marian Godină a vorbit despre comportamentul tatălui celui care i-a ucis pe cei doi tineri la 2 Mai. Acesta fiind sub influența drogurilor. Godină spune că educația și familia a fost principalul factor. În opinia sa, nu anturajul sau alți factori externi sunt cauza.

„La ieșirea de la audieri, Mihai Pascu, tatăl lui Vlad Pascu, a accelerat motocicleta și a atins jurnaliștii care voiau să-i pună întrebări, în mod intenționat. Totul s-a întâmplat pe trotuar. Asta ca să nu mai aud că oricărui copil, oricât de bine ar fi educat, i se poate întâmpla să fie atras într-un anturaj nepotrivit și să o ia pe căi greșite. Nu, nu cred asta. Mai degrabă aș crede în zicala care spune că așchia nu sare departe de trunchi”, a scris Marian Godină.

Tatăl lui Vlad Pascu este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului incidentului, spune Poliţia Capitalei.

„În cauză cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă”, a transmis Poliţia Capitalei.

Ne puteți urmări și pe Google News