Șeful Poliției Constanța, legătură cu Vlad Pascu. I-a fost student unui profesor rudă cu acesta

Șeful Poliției Constanța, legătură cu Vlad Pascu. I-a fost student unui profesor rudă cu acesta Accident 2 Mai. Sursa foto: captura video

Șeful Poliției Constanța, Adrian Glugă, i-a fost student la Academie lui Ilie Pascu, rudă cu Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri la 2 mai.

Șeful Poliției Constanța, studentul rudei drogatului. Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis la 2 Mai, putea fi împiedicat să intre în plin într-un grup de pietoni dacă ar fi fost oprit la timp de polițiștii din Constanța, se arată într-o investigaţie defapt.ro.

Șeful Poliţiei Rutiere Constanța, drăguț cu drogatul

Potrivit ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, pe 18 august, ora 21.40, Vlad Pascu, aflat la volanul unui autoturism, a fost oprit în trafic, în municipiul Constanţa, de către un comisar şef de Poliţie. Și nu orice comisar, ci chiar şeful serviciului rutier Constanţa, Constantin Stoian.

„Raportul Corpului de control constată şi susţine că la acest moment au fost încălcate norme. Pentru că trebuia aplicată sancţiunea contravenţională pentru lipsa semnului distinctiv de începător. Șoferul având mai puţin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere”, a spus Predoiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul a mai precizat că au fost încălcate și prevederi legale care ar fi trebuit să ducă la ridicarea plăcuţelor de înmatriculare ale autoturismului verificat.

Crima de pe litoral

Şeful Poliţiei a fost drăguţ cu autorul crimei de la 2 Mai / Sursa foto: Antena 3

Dispeceratul de Poliție Constanța: Totul e ok

Mai mult, câteva ore mai târziu, adică cu alte câteva ore mai devreme de producerea accidentului, șoferul Vlad Pascu a fost oprit din nou în trafic. De data aceasta, de o patrulă aflată pe teren. Evenimentul zilei a arătat, încă de la început cum un agent de poliție, detașat de la București, a trebuit să asculte ordinele șefilor constănțeni. Și să nu ia nicio măsură împotriva șoferului Vlad Pascu.

Acest polițist, detașat de la ordine publică București, a fost implicat în toate momentele-cheie ale serii. În privința actelor mașinii, inclusiv asigurarea RCA care ar fi lipsit. Verificările s-au făcut prin dispecerat, agentul fiind asigurat că totul este în regulă.

După apelul la 112, la 00.40, în care un cetățean reclama faptul că o mașină circulă haotic, agentul detașat a întrebat dispeceratul dacă trebuie să meargă să îl caute. Dispecerul i-a răspuns negativ, prioritatea în acea seară fiind acțiunea „Blocada” adică supravegherea unor cluburi.

S-a intersectat din nou cu agentul bucureștean

La 02.40, Vlad Pascu s-a intersectat din nou cu agentul bucureștean și încă un polițist. Era în mașină cu doi tineri despre care a spus, ulterior, că îi cunoscuse în Vama Veche în acea seară. Avea doar cartea de identitate la el, le-a spus polițistului și jandarmului care-l însoțea că actele sunt la tatăl lui, Mihai Claudiu Pascu, care este în Constanța.

A fost momentul în care agentul a sunat în dispecerat și a cerut să fie verificați în baza de date atât el, cât și mașina. I s-a comunicat de dispecer că totul e în regulă. Acolo se știa deja de verificarea făcută anterior chiar de șeful Poliției Rutiere, când nu s-a luat nicio măsură. Agentul bucureștean nu a ridicat plăcuțele mașinii dacă a primit răspunsul din dispecerat că totul e în regulă.

Agentul, așa neexperimentat cum este (are doar un an de activitate, spun colegii), a cerut ca un echipaj de la Rutieră să se deplaseze la locul în care Vlad Pascu a fost oprit și să îl testeze. I s-a răspuns că nu e niciun echipaj disponibil. Și i s-a indicat să îl ducă la sediul Poliției Vama Veche. Pentru că acolo se află etilotestul care nu poate fi scos din secție pentru că riscă să se strice. Agentul a informat dispeceratul că el nu are competența de a face testări, fiind de la ordine publică.

La sediul poliției din Vama Veche s-a deplasat un alt agent din zonă, ca să îl ajute cu testarea. Testarea a avut loc în curte.

În urma controlului efectuat, în mașina condusă de Vlad Pascu s-a găsit un pachet de țigări. În el se afla se aflau o țigară de tip joint, o folie pe care scria Bromazepam și patru pastile. Tot din dispecerat, polițistului i s-a spus că nu au drugtest și că să pună drogurile găsite într-un plic. Și să-l lase în biroul din Vama Veche.

Șeful Poliției Constanța, studentul rudei drogatului

Cum a fost posibil tot acest lanț de erori? DeFapt.ro a arătat în exclusivitate că Mihail Claudiu Pascu, tatăl lui Vlad Pascu, tânărul șofer drogat ucigaș de la 2 Mai, este rudă cu profesorul universitar Ilie Pascu. Care a predat 24 de ani Drept Penal ofițerilor de la instituția din Băneasa.

Dar faptele arată mai mult decât atât. Tocmai șeful Poliției Constanța, chestorul de Poliție Constantin Adrian Glugă, i-a fost student lui Ilie Pascu. Profesorul Pascu a predat la Academia de Poliție din Băneasa, la Facultatea de Drept, până în 1997.

Constantin Adrian Glugă a fost student la Drept, la Academia de Poliție „Al. I. Cuza” din Băneasa, între 1993 și 1997, potrivit CV-ului său.

Şeful Poliţiei Constanţa, dintr-o localitate cu ruda drogatului

Așadar, este imposibil ca șeful Poliției Constanța să nu fi știut cine este Ilie Pascu. Așa cum este foarte greu de crezut că nu știa de relația de rudenie a acestuia cu Vlad Pascu.

DeFapt.ro a contactat și câțiva șefi din Poliția Română în legătură cu relația de rudenie dintre profesorul Ilie Pascu și Mihail-Claudiu Pascu și nici unul dintre aceștia nu a fost surprins de întrebare. Dimpotrivă, toți erau la curent cu acest fapt. De altfel, toți cei contactați au afirmat că se știe că Mihail-Claudiu Pascu „este nepotul” profesorului Ilie Pascu.

Mai mult decât atât, atât profesorul Ilie Pascu, cât și Constantin Adrian Glugă sunt din Râmnicu Vâlcea.

Chestorul Glugă se cunoștea cu tatăl șoferului  drogat de mulți ani

Evenimentul zilei a publicat, în exclusivitate, faptul că la jumătatea anilor 2000 polițistul Adrian Glugă era șef la IPJ Dolj. Iar Mihai Claudiu Pascu era avocat, membru al Baroului Dolj. Se cunoșteau cu siguranță, căci în 2013 avocatul Pascu a fost arestat de DNA împreună cu un polițist de la IPJ Dolj. Cei doi au fost anchetați pentru mită și trafic de influență, după ce au cerut bani de la trei clienți ai avocatului arestați pentru viol. Pascu și polițistul craiovean au fost condamnați, în 2014, de Înalta Curte la 3 ani cu suspendare și interzicerea unor drepturi.

O altă coincidență. Mihai Pascu era proprietarul unui bloc cu apartamente închiriate turiștilor de pe litoral. Cum să nu-l știe șeful IPJ Constanța!