Fosta antrenoare şi arbitră, „Doamna Mili”, pierdea lupta cu viața în ziua de 21 august 2012. În linişte și singurătate, aşa cum își trăise şi ultimii ani, după un atac cerebral suferit în 2009. De altfel, momentul retragerii efective din lumea căreia i-a dăruit fiecare firicel de energie, a coincis, de loc întâmplător, cu declinul acestui sport pe meleagurile noastre.

Toată viaţa şi-a pus-o în slujba gimnasticii. Povestea fetițelor minune care uimeau mapamondul prin evoluțiile lor fără prihană, se scrie în jurul Mariei Simionescu, înainte ca Nadia Comăneci să devină „Zâna de la Montreal”, iar nota perfecţiunii să fie afişată, greșit, pe tabela electronică de la Jocurile Olimpice din 1976: 1.0.

A întrerupt concursul la Moscova

Emblematic rămâne episodul de la Jocurile din 1980, de la Moscova, când, pentru evoluţia la bârnă din finala de la individual compus, Nadia a aşteptat 28 de minute afişarea notei, într-o tensiune de nedescris, cu nuanțe politice. Fusese un exerciţiu perfect notat doar cu 9.850, ceea ce a făcut-o pe Maria Simionescu, membră în juriu, să oprească concursul. „A încercat să determine schimbarea notei, s-a zbătut ca Nadia să primească nota pe care o merita, însă nu s-a mai putut face nimic, pentru că ordinul preşedintelui forului internaţional, rusul Iuri Titov, era clar, nota rămâne aceeaşi”, afirma regretatul Nicolae Vieru, fost președinte al Federației Române de Gimnastică.

A înființat prima școală de gimnastică din lume

Întotdeauna alături de gimnastele tricolore, Maria Simionescu rămâ- ne în istoria acestui sport ca o deschizătoare de drumuri. Alături de soţul ei, Gheorghe, a pus bazele primului centru de pregătire centralizată, Liceul de gimnastică de la Oneşti, prima şcoală din lume de acest profil, inaugurată la 15 septembrie 1969. Mai mult, vizionară, a avut inițiativa să aducă aici, de la Petroșani, cuplul Karoly, chiar dacă numai Marta avea specializare gimnastică, Bella fiind „venit” din zona handbalului. „Am fost inspirată”, mărturisea la vremea respectivă, cu modestie, Doamna Mili, adăugând că „fetele au încredere în el. Este mare, dă bine sprijin și de aici a inventat atâtea elemente acrobatice, care parcă sfidează legile dinamicii”.

Un giuvaier uitat de lume

„A însemnat foarte mult pentru gimnastica românească, este o pierdere imensă pentru toată lumea. Doamna Mili a ajutat prin tot ce a putut acest sport, prin funcţiile pe care le-a deţinut, şi nu ştiu dacă va mai fi vreodată un astfel de om care să se pună necondiţionat în slujba lui. Din nefericire, în ultimii ani era foarte singură, nu avea copii, iar mulţi dintre cei cu care colaborase au uitat-o”, afirma la momentul dispariției celebra antrenoare Mariana Bitang. Cea care, alături de Anca Grigoraș și Olga Didilescu, îi mai treceau când și când pragul casei. Și o făceau să respire, în continuare, acel aer al perfecțiunii.

A spart gheața la medalii olimpice

În calitate de antrenoare a tuturor loturilor de gimnastică feminină, Maria Simionescu a cucerit primele medalii românești la Jocurile Olimpice, două de bronz, cu echipa și la sol, prin Elena Leuștean, în 1956, la Melbourne. Din team au mai făcut parte Elena Fodor Dobrovolschi, Georgeta Hurmuzachi, Sonia Ivan, Elena Sacalici, Emilia Vătășoiu. De altfel, la JO de la Roma, rezultatul echipei a fost reeditat prin Elena Leuștean, Sonia Iovan, Emilia Vătășoiu-Liță, Atanasia Ionescu, Elena Niculescu și Utta Poreceanu. Maria Simionescu a fost prima antrenoare emerită din gimnastica românescă și a contribuit direct la obţinerea a 234 de medalii.