Mitingul PSD de la Iași, unde se anunța participarea a peste 40.000 de membri și simpatizanți, a pus orașul celor șapte coline pe un butoi de pulbere. Primarul, care și-a declarat dizidența față de PSD, a autorizat manifestația, dar a încercat să dezamorseze situația tensionată. Edilul nu a autorizat alte mitinguri, dar din orașși în oraș au sosit mii de manifestanți anti-PSD.
Pe fondul tensiunilor create, organizatorii au decis să facă schimbări în program. Momentele artistice au fost mutate cu două ore față de cum era programat inițial, de la 14 la 16, în timp ce discursurile social-democraților au fost reprogramate la ora 17.
Tensiuni și ambuscade
Grupurile de contramanifestanți au acoperit cu zgomot de vuvuzele fanfara. Deși au fost invitați să plece, aceștia au refuzat și s-au refugiat lângă un cort unde se strângeau semnături pentru reducerea numărului de parlamentari, activitate autorizată de primărie. Aceștia au continuat să scandeze împotriva social-democraților, în timp ce din celălalt colț al pieței intrau susținători ai partidului. Pentru a ține situația sub control, sutelor de jandarmi din Iași li s-au adăugat alți 400 din Constanța și alte sute de la Brigada mobilă din Bacău.
În cele din urmă, contramanifestanții au părăsit piața fără să fie necesară o intervenție în forță a autorităților. Însă, au rămas în apropiere și au continuat să scandeze împotriva PSD. Alte câteva mii de manifestanți au blocat, în anumite zone, accesul susținătorilor partidului de guvernământ spre piață.
Președintele PSD Liviu Dragnea declara recent, când au fost anunțate riposte din partea Opoziției, că și ei se pot comporta la fel. „Dacă aşa vor să joace în campanie, aşa o să jucăm în acestă campanie. Să nu creadă Iohannis şi slugile lui că doar el are dreptul să strige. Putem să lăsăm și noi oamenii noștri, care sunt foarte nervoși, să facă asta”, spunea liderul PSD.
Promisiuni deșarte
Primarul din Iași Mihai Chirică a declarat, pentru Evenimentul zilei, că au circulat tot felul de informații incorecte legate de mitingurile de la Iași, ale PSD și ale societății civile, care a cerut autorizarea unei manifestații în același timp cu a social-democraților. Edilul spune că totul a pornit de la frica liberalilor că el ar putea trece la PNL. „Alex Muraru, fratele consilierului prezidențial Andrei Muraru, a lansat aceste zvonuri. Pentru că s-a auzit că eu aș vrea să trec la liberali și să le tulbur nu știu ce pe acolo. Că ei și așa sunt dezbinați. Adevărul este că eu am vorbit cu doamna care a venit în numele societății civile și i-am explicat că nu se poate. Am stabilit ca ei să facă în 12 mai”, a afirmat Chirică.
Acesta a confirmat că relațiile lui cu PSD sunt alterate, a spus că nu merge la miting, mai bine stă să se uite la televizor la Summitul de la Sibiu. În afară de asta, nu agreează această modalitate de a „seduce” electoratul. „Mitingurile politice sunt apanajul țărilor sărace. Acolo te duci pe scenă și le promiți oamenilor că vor fi bogați, că le dai foarte multe. Ce să le spui? Că sunt săraci și așa vor rămâne? Oricine face promisiuni când se urcă pe scenă”, a afirmat primarul.
În timp ce discutam, primarul a văzut pe geamul primăriei că încep să ajungă, cu foarte mult zgomot, și contramanifestanții. Chirică a comentat că se așteaptă să vină și oameni nemulțumiți, dar că sunt pregătiți și că speră că nu va fi o escaladare a violențelor. A mai spus că jandarmii sunt pregătiți și speră că nu vor fi provocați. A subliniat că organizatorii sunt răspunzători de tot ceea ce se întâmplă acolo.
În ceea ce privește programul artistic anunțat de PSD, Chirică a fost sceptic. „ Am auzit că vin formații, trupe, apoi am auzit că nu mai vin. Cei de la PSD căutau de dimineață copii care să interpreteze Imnul Europei. Dacă asta se întâmpla azi dimineață, îmi dau seama cât de bine s-au pregătit”, a spus primarul.