Marea Neagră, punctul de INTERES pentru întreaga EUROPĂ. Radiografie făcută de un LIDER EUROPEAN important. România are un rol VITAL

Marea Neagră, punctul de INTERES pentru întreaga EUROPĂ. Radiografie făcută de un LIDER EUROPEAN important. România are un rol VITAL

Ministrul de externe din Polonia, Jacek Czaputowicz, a făcut o radiografie a situației din prezent în care se află țările din Europa de Est și rolul important pe care îl avem alături de Polonia și Turcia.

Jacek Czaputowicz  crede că punctul de interes al tuturor țărilor din Uniunea Europeană și nu numai îș reprezintă Marea Neagră. „Avem propria viziune asupra Uniunii Europene, care nu diferă prea mult de viziunea Germaniei, este poate mai îndepărtată de cea franceză. Noi vrem o Europă nedivizată, în timp ce preşedintele Franţei vrea o Europă integrată pe segmente.

Marea Neagră sigură este interesul comun al celor mai mari trei ţări de pe flancul estic NATO, adică România, Polonia şi Turcia. Miniştrii de externe din aceste state s-au întâlnit la Bucureşti ca să discute despre subiect, în condiţiile în care relaţia dintre Ankara şi Washington devine tot mai distantă, iar apropierea ei de Moscova ridică multe semne de întrebare”

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Diplomatul polonez accentuează situația Turciei, care este membră NATO, dar este apropiată de Rusia. „Turcia este mai apropiată de Rusia, decât sunt ţările noastre şi vrem să căutăm explicaţii pentru această situaţie. Dar în mod sigur ne dorim ca Turcia să fie mai aproape de alianţa cu SUA şi cu NATO. Acesta este unul dintre subiectele despre care trebuie să discutăm, dar am încredere că solidaritatea cu Alianţa este decisivă. Discuţiile cu Rusia, aşa cum aţi spus, pentru rezolvarea situaţiei din Siria sunt importante. Putem înţelege desigur şi motivele lor, aşa că trebuie să găsim soluţii comune cu ceilalţi aliaţi. Dar, sunt de acord, ar putea fi o problemă, în mod special între Turcia şi SUA. Este în interesul nostru ca aceste relaţii să fie apropiate şi să rămânem aliaţi cu SUA, în cadrul NATO, deci este ceva despre care vom discuta.Războiul din Siria provoacă încă o dată efecte cu bătaie lungă. Provincia Idlib este ultimul bastion al rebelilor care luptau împotriva lu Bashar Al-Assad. Ofensiva militară pe care guvernul de la Damas vrea să o înceapă împotriva lor, ar însemna nu doar un carnagiu, dar şi foarte mulţi noi refugiaţi. Turcia este direct interesată ca situaţia din Idlib să fie rezolvată pe căi paşnice şi pentru a reuşi acest lucru are nevoie de ajutorul Rusiei, ţara care îl sprijină pe preşedintele sirian”, a declarant Jacek Czaputowicz pentru Digi24.

 

Jacek Czaputowicz  a oferit detalii și despre tensiunile existente între grupul de la Vișegrad și țările fondatoare ale Uniunii Europene. „Ne dorim să menţinem valorile de bază ale Uniunii Europene, care înseamnă patru libertăţi. Una dintre ele este libertatea serviciilor, ameninţată acum de politicile protecţioniste ale Franţei şi altor ţări. Directiva lucrătorilor detaşaţi este un exemplu. Când noi, Polonia, România şi alte ţări, avem avantaje în anumite domenii, vedem că ni se impun bariere. Dacă este un avantaj pentru o ţară din Vest, precum libertatea de mişcare a capitalului, atunci nu-nu, acelea sunt bunurile noastre şi noi trebuie să acceptăm lucrurile ca atare. Sunt convins că ţările din Estul şi Centrul Europei înţeleg acum că au foarte multe în comun. Împărţim percepţia geopolitică, unele împart percepţia asupra ameninţărilor, noi împărtăşim istoria asemănătoare, avem cam acelaşi nivel de dezvoltare în cadrul UE, de aceea avem interese comune. Acum este o perioadă foarte bună pentru o cooperare mai strânsă în regiunea noastră şi sunt fericit că săptămâna viitoare, la Bucureşti, se va organiza summitul Iniţiativa Celor Trei Mări, un proiect important care va ajuta la dezvoltarea infrastructurii din regiunea noastră, de la Nord la Sud, nu doar de la Est la Vest şi prin care putem crea condiţii de integrare între ţările noastre, aşa cum există în Vestul Europei.

 

Noi vrem o Europă nedivizată, în timp ce preşedintele Franţei vrea o Europă integrată pe segmente. De asemenea, noi vrem menţinerea libertăţilor, cea de circulaţie, suntem împotriva protecţionismului, vrem competiţie în cadrul UE. Polonia şi România sunt ţări care s-au dezvoltat cel mai repede în ultima vreme, deci şi noi contribuim la creşterea economică a UE, aşa că trebuie să menţinem această formă economică bună pentru a întări Uniunea Europeană. Am discutat cu Germania, ministrul lor a spus că valorile europene nu sunt negociabile şi sunt total de acord cu acest lucru. Noi nu am încălcat niciuna dintre aceste valori europene, nici independenţa justiţiei. Sistemul nostru, după reforme, va fi mult mai independent decât cel al Germaniei, pentru că în Germania, puterea executivă are dreptul să numească judecători. Sistemul nostru este chiar mai independent, dar asta este ceea ce eu numesc standarde duble”