Marea dilemă a contractelor cu Pfizer și Moderna. Statele contractante sunt responsabile de reacțiile adverse

Marea dilemă a contractelor cu Pfizer și Moderna. Statele contractante sunt responsabile de reacțiile adverse

Clauzele incluse în contractele țărilor cu Pfizer li Moderna pentru vaccinurile anti-Coid 19 ar fi ilegale, arată un articol Activenews, care publică aceste contracte secrete.

”Comisia Europeană și țările membre UE au ținut (până acum) secrete prețurile negociate cu giganții industriei farmaceutice Pfizer, Moderna, AstraZeneca sau Johnson&Johnson sfidând normele democratice și transparanța oricărui proces care presupune fonduri publice, arată ActiveNews. Site-ul susține că dezvăluie ”clauze secrete, semnate și parafate de Comisia Europeană în detrimentul cetățenilor europeni, în detrimentul românilor.

Serurile se află încă în faza de testare, iar fondurile care susțin cercetarea nu au fost date publicității, arată publicația. și, mai ales, fără ca cineva să răspundă de efectele adverse ale vaccinării, care merg, după cum s-a dovedit, până la moarte”.

 Institutul Norvegian de Sănătate Publică a admis în urmă cu câteva zile că „există un risc mai mare de a muri după vaccinarea cu AstraZeneca decât de a muri după infectarea cu Covid”.

Comisia Europeană a contractat 2,3 miliarde de doze, la prețuri mult mai mici decât a plătit SUA

Decizia de a fi oferite foarte lent unele contracte cu giganții pharma- dar cenzurate în dreptul prețurilor și condițiilor - a atras atenția New York Times, care informa într-un articol din ianuarie 2021 că SUA au achiziționat 400 de milioane de doze de Pfizer și Moderna, urmând să cumpere ale 200 de milioane până în vară, cu opțiunea de a ajunge la 500 de milioane. Primul contract a costat SUA aproape 2 miliarde de dolari pentru circa 100 de milioane de doze.

Comisia Europeană are deja în contracte 2,3 miliarde de doze și negociază pentru încă 300 de milioane de doze de la cele două companii. ActiveNews amintește că ”scurgeri despre prețuri au mai apărut până acum, cum ar fi informația că SUA plătesc 19.50 USD pentru vaccinul Pfizer, în timp ce UE 14.70 USD. (…)

Reamintim că Emer Cooke, directoarea Agenției Europene a Medicamentului (EMA) a fost lobbyistă pentru Pfizer și AstraZeneca. În noiembrie 2020, a devenit director EMA. O lună mai târziu, vaccinul contra Covid-19 Pfizer a primit aprobarea UE”, scrie publicația online.

România a donat Republicii Moldova 4,2 controversatele doze AstraZeneca

Guvernul a aprobat săptămâna trecută un memorandum privind o nouă comandă de vaccin Pfizer, de 4,2 milioane de doze, iar controversatele doze AstraZeneca donând Republicii Moldova.

După cum arată contractele publicate de Activenews, semnate anul trecut, Pfizer a vândut serul experimental cu 17,50 euro pentru primele 100 de milioane de doze și 13,50 euro pentru restul până la 200 de milioane de doze. Pentru orice comandă nouă făcută în termen de 3 luni de la autorizația acordată de EMA (deci până pe 21 martie), aceasta crește la 15,50 euro pe doză. După, din nou la 17,50 euro. Dar apoi prețul urmează să crească.

Problema principală a acestor contracte ar fi refuzul companiilor de a-și asuma vreo responsabilitate pentru cazurile în care produsele lor provoacă reacții adverse grave și chiar și decese. Practic, conform Contractelor semnate de Comisia Europeană în numele statelor membre, companiile producătoare de seruri pretins anti-Covid nu pot fi considerate vinovate pentru nici o victimă.

Contractele ar încălca drepturile cetățenilor europeni. Aceștia își asumă prejudiciile vaccinurilor

Legalitatea clauzelor de scutire de răspundere și garanție acordate producătorilor de vaccinuri Covid-19, în conformitate cu acordul dintre părți, sunt însă reglementate de legislația belgiană, după cum informează o sursă citată de Activenews, care i-a transmis documentele secrete, apărute între timp în Occident, la postul de televiziune italian RAI.

În concluzie, afirmă această sursă, aceste clauze sunt, la prima vedere, invalide. De ce? Deoarece producătorii nu garantează o eficacitate minimă pentru vaccinurile pe care le introduc pe piață. Deoarece producătorii nu își asumă nici o responsabilitate reală pentru orice prejudiciu pe care aceste vaccinuri îl pot provoca. Deoarece statele membre (și, prin urmare, contribuabilii), care sunt cumpărătorii vaccinurilor, își asumă în cele din urmă toată responsabilitatea și consecințele în ceea ce privește prejudiciul sau ineficiența.

Trebuie România să solicite renegocierea contractelor?

Conform unei instanțe juridice europene consultate de sursa ActiveNews, clauzele conform cărora producătorii de vaccinuri nu garantează și nu își asumă responsabilitatea pentru eficacitate și absența efectelor secundare adverse ar trebui, a priori, să fie considerate ilegale, în conformitate cu legislația contractuală belgiană. Într-adevăr, conform termenilor lor, aceste clauze sunt concepute pentru a scuti producătorii de obligația lor principală (de a livra și de a garanta ceva în conformitate cu contractul), dar și - mai ales - pentru a scăpa contractul de substanța sa și de orice efect util.

Mai multe detalii despre contractele încheiate de Comisia Europeană cu Pfizer și Moderna, la acest link.

Citește și Cursa vaccinării anti-Covid. Divizarea UE cu privire la vaccinuri se accentuează