Când capitalismul suferă, reţeta e întotdeauna la fel: băncile dau faliment, bursele se prăbuşesc, panica în lanţ distruge totul în jur.

Cine învaţă din greşelile trecutului poate evita repetarea lor în viitor. Propoziţia, cu valoare de axiomă, poate fi astăzi mai actuală ca niciodată. « Criză » este cuvântul de ordine care domină vocabularul capitalismului mondial. Agenţiile de ştiri transmit zilnic informaţii despre bursele aflate în declin. Aproape de fiecare dată aceleaşi : preţul acţiunilor scade, indicii bursieri sunt extrem de volatili şi, în general, investitorii sunt panicaţi. Într-o lume care părea să funcţioneze după reguli perfecte şi indesctructibile domină astăzi haosul.

Economia nu mai creşte Creşterea economică prognozată pentru 2009 a fost revizuită radical de specialiştii Fondului Monetar Internaţional, care estimează că, la nivel global, avansul nu va fi mai mare de 3%. Afectate puternic de criza financiară, marile puteri ale lumii stau şi mai rău : doar un maxim de 0.5% creştere. Rapoarte succesive ale Fondului avertizează asupra situaţiei delicate în care se află economia mondială, poate cea mai gravă din ultimele opt decenii. Recesiunea de la începutul anilor ’30 populează din nou gândurile specialiştilor, în condiţiile în care desfăşurarea evenimentelor pare trasă la indigo: bursele cad, companiile intră în faliment, băncile se confruntă cu lipsa lichidităţilor.

Apeluri la nivel înalt

Chiar economistul-şef al FMI, Olivier Blanchard, a făcut un apel pentru intervenţii fiscale urgente, menite să reechilibreze piaţa, dar mai ales pentru evitarea sentimentelor de panică. În momentele grele, economia mondială are nevoie de încrederea investitorilor – acesta pare să fie mesajul transmis în subsidiar de specialiştii Fondului. « Şi de bani «, completează şeful Rezervei Federale a Statelor Unite, Ben Bernanke. « Ne aflăm în mijlocul unei crize economice ce afectează serios viaţa oamenilor. Fie că o numim recesiune sau nu, ea este reală. Autorităţile trebuie să investească mai mult în resuscitarea economiei », a concluzionat responsabilul american. Risipa din întreaga viaţă

Privind de la distanţa nespecialistului, e imposibil să nu te întrebi : ne aşteaptă la colţ o criză economică generalizată? Tabloul nu este, desigur, nou. Se întâmpla într-un octombrie la fel de banal ca şi cel actual. Wall Street-ul devenise deja de ani buni centrul financiar al lumii occidentale, iar în 1929 America venea pe turnanta unui deceniu de aur, în care regula fusese doar una : prosperitate! Doar câteva voci izolate avertizau asupra iminentului declin ce urma să vină.

Piaţa pur şi simplu nu mai putea să susţină ritmul. În zilele premergătoare « Joii Negre », aşa cum a rămas în istorie data de 24 octombrie 1929, acceptată ca momentul-declanşator al Recesiunii de la începutul anilor ’30, piaţa de capital fusese extrem de instabilă. Nu scăderea accelerată a indicilor bursieri îngrijora, ci mai degrabă volumul mare de acţiuni tranzacţionate, semn al neîncrederii latente resimţite de investitori. De altfel, o butadă a economistului american Richard Salsman circulă şi astăzi : « Oricine a cumpărat acţiuni în 1929 şi nu le-a vândut ulterior şi-a risipit întreaga viaţă adultă până să-şi acopere integral pierderile ». Zgomotoşii ani ‘20

Prăbuşirea pieţei bursiere din 1929 prezintă, de fapt, un desfăşurător mult mai complex decât cel vehiculat în mod tradiţional. Trei faze fundamentale descriu declinul accentuat, impunând din start o concluzie simplă : crahul nu s-a întâmplat într-o singură zi. Vorbim de «Joia Neagră », însă 24 octombrie 1929 a fost doar începutul. Cu siguranţă, cea mai mare criză financiară interbelică nu poate fi înţeleasă în lipsa avântului economic care a precedat-o.

Anii ’20 fuseseră cu adevărat « de aur » pentru finanţiştii americani. Apariţia radioului şi avansul tehnologic aduseseră promisiunea bunăstării în fiecare casă. Piaţa creditelor explodase, toţi voiau să se bucure de minunile epocii, şi în general aproape nimic nu părea să poată stopa avântul consumist. Oamenii erau optimişti, Primul Război Mondial era o amintire a trecutului, iar modernitatea promitea cea mai bună dintre lumile posibile. Pe 3 septembrie 1929, cand indicele bursier Dow Jones atingea un maxim istoric, zâmbetele erau pe feţele tuturor. Apoi, totul s-a prăbuşit. Repede şi pe neaşteptate. 14 miliarde de dolari pierduţi într-o zi

Valoarea acţiunilor a început să scadă, investitorii au început să vândă, iar panica s-a instalat comfortabil la comanda finanţelor mondiale. Pe 24 octombrie 1929, aproape 13 milioane de acţiuni au fost tranzacţionate. Un volum imens. Recordurile erau făcute însă doar pentru a fi bătute. Pe 28 octombrie, indicele Dow pierde 13% într-o singură zi.

În ziua următoare, ameninţarea devine deja o realitate palpabilă : 16 milioane de acţiuni sunt tranzacţionate, ducând preţurile bursiere la cote minime. « Marţea Neagră », un nume pe care oamenii mileniului III îl amintesc cu sentimente amestecate de teamă şi nesiguranţă, îşi predase lecţia istorică. 14 miliarde de dolari pierduţi într-o singură zi, dar cel mai important – instaurarea unui sentiment acut de neîncredere în citadela bursieră mondială.

Wall Street-ul înceta să mai fie o legendă indestructibilă. Giganţii financiari americani au încercat să redreseze situaţia, cumpărând pachete mari de acţiuni ca semn al încrederii pe care o investesc încă în « raţiunea pieţei ». Micii investitori însă « înotau » deja din răsputeri pentru a-şi salva pielea, părăsind în bloc corabia bursieră. Printre ruine

Restul este istorie. Sau tăcere, după cum a anticipat magistral una din marile figuri politice ale secolului trecut, Winston Churchill. Povestea are o aură aproape mistică. Viitorul premier britanic vizitează bursa newyorkeză în chiar ziua de 24 octombrie 1929. Pretul acţiunilor scăzuse dramatic. “Ruina” era pe buzele tuturor.

Aflat în mijlocul evenimentelor, Churchill s-a arătat surprins de aparenta lipsă de reacţie a brokerilor, în condiţiile în care prognozele catastrofice ar fi trebuit să provoace o forfotă de nedescris. Răspunsul primit de britanic “strânge” şi astăzi, într-o simbolistică ciudată, istoria perioadei: “regulile nu le permit să alerge, să ţipe sau să gesticuleze”. Părea că toată lumea e pur şi simplu legată de mâini în faţa pericolului. UN JOC AL ŞANSEI Când teama distruge vieţi

Căderea bursieră din 1929 şi Recesiunea economică care i-a urmat au « construit » împreună cea mai mare criză financiară a secolului trecut. Panica produsă de evenimentele acelui octombrie negru a rămas simbolul de peste ani al crizelor ciclice ce afectează capitalismul mondial. O lecţie importantă a fost învăţată în acele zile : este nevoie de control şi reglementare, dar, mai ales, e necesară o doză de cumpătare. În momentul în care fiecare în parte forţează să se « întindă » mai mult decât îi permite « plapuma », criza este iminentă. Şi totuşi, pare că lecţia cea mai importantă a scăpat deceniilor ce s-au aşezat peste criza de acum 79 de ani.

Capitalismul este aici doar pentru a rămâne, aminteşte neaoş o metaforă din câmpul ştiintelor politice. Băncile vor falimenta în continuare, bursele vor avea perioade de scădere, creditele vor fi mai mult sau mai puţin accesibile – toate acestea sunt realităţi ale lumii în care trăim. Octombrie 1929 ne-a indicat clar că atunci când se instaurează panica, nimic nu mai poate fi salvat. Piaţa, la fel ca oamenii care o produc, nu dispune de o raţionalitate desăvârşită.

E nevoie de control, e nevoie de cumpătare, dar, cel mai important poate, e nevoie de încredere. Asta este poate lecţia care ne scapă încă : instituţiile fictive sunt construite pe încrederea investită în ele. E, în cele din urmă, un joc al şansei. O ruletă în care regula fundamentală este de o simplitate dezarmantă : atunci când ai toate motivele să te temi, nu intra în panică. Anii ’30 ai secolului trecut vorbesc încă despre ce se poate întampla în caz contrar. 

CITIŢI ŞI:

ANALIZĂ EVZ: Câţi bani mai face capitalismul după criză