Marea Britanie riscă să rămână fără mâncare după adoptarea Brexit. Decizii de urgență luate la Londra

Sursa: arhiva EVZ

Marea Britanie a avut probleme economice în ultimele luni, după adoptarea Brexit. Politicienii au decis să renunțe la unele măsuri.

Probleme economice mari pentru Marea Britanie, după adoptarea Brexit. Oficialii Guvernului de la Londra se gândesc să revină asupra unora dintre decizii, pentru a evita un colaps. Astfel, politicienii au de gând să mai relaxeze din restricțiile vamale adoptate după despărțirea de Uniunea Europeană.

Verificări peste verificări la vamă

Începând cu data de 1 aprilie se vor relaxa controalele efectuate la vamă. De asemenea, de la data de 1 iulie ar fi trebuit să intre în vigoare inspecții fizice foarte stricte. Se va renunța și la această măsură. Și asta pentru că în Marea Britanie, rafturile din supermarketuri au început să aibă probleme de alimentare. Comerțul a fost foarte afectat în ultimele două luni, după adoptarea Brexit, conform jurnaliștilor de la theguardian.com.

Importurile de mâncare ce provin din spațiul Uniunii Europene ar putea ajunge în Insulă fără să mai fie supuse unor ample verificări. Au existat mari probleme în ultima vreme și pentru exportatorii britanici. Care au simțit că Brexit creează mari neajunsuri. Și există costuri ridicate pentru comerțul pe ruta UE - Marea Britanie.

Marea Britanie, probleme comerciale după Brexit

Oficialii Guvernului de la Londra încearcă să anticipeze o eventuală criză a alimentelor. Care ar putea să provoace mari probleme. Pentru a da companiilor timp să absoarbă noile reguli, politicienii au decis ca importurile din UE să funcționeze cu mai puține reguli până pe 1 aprilie.

Însă, de la această dată, toate produsele de origine animală - carnea, lactatele sau mierea - vor intra în Albion doar după ce a fost întocmită o documentație riguroasă. Care va include certificate veterinare, acolo unde este necesar acest lucru.

Totodată, de la 1 iulie ar fi trebuit să intre în vigoare verificări fizice ale produselor și declarații vamale. Pentru ca acestea să primească „undă verde” și să poată intra în Marea Britanie. Regulile impuse la vamă, după Brexit, a dus la o scădere a productivității cu 4%, conform sursei citate.