Vladimir Putin a intensificat eforturile Rusiei de a construi un arsenal „de neoprit”, din care fac parte rachete super rapide, totul într-un scenariu de a amplificare a cursei înarmărilor a armamentului nuclear.
Multe dintre rachetele nucleare ale Rusiei pot lovi cu mare ușurință ținte din Marea Britanie. Iar pentru asta, Vladimir Putin, considerat ca fiind un ”țar rus” cu puteri totale, este văzut de presa din Regatul Unit ca un ”nemilos”.
De altfel, ”omul puternic și nemilos” ar fi supravegheat personal dezvoltarea unei game de arme hipersonice care zboară de până la 20 de ori viteza sunetului. Și tensiunile în creștere provocate de agresiunea Rusiei în Ucraina, l-au determinat pe premierul Marii Britanii să amâne promisiunile de dezarmare, care ar trebui să se întâmple în următorii 30 de ani.
Pentru acest motiv, Marea Britanii a decis să mărească stocurile de focoase nucleare Trident, de la 180 la 260. Decizia este considerată de experții britanici ca fiind una strategică, mai ales că planul de înarmare anunțat de Regatul Unit este în valoare de zece miliarde de lire sterline. În cadrul acestui plan este prevăzut ca un mai multe divizii, estimate la 10.000 de soldați să fie plasate într-un grad riridat de alertă, totul pentru a putea ajuta NATO, în fața unui posibil atac al Rusiei.
Acțiuni de intimidare către Europa de Est
La mijlocul lunii aprilie 2021, la sediul NATO au avut loc mai multe reuniuni de urgență care au vizat masarea de către Rusia a peste 100.000 de militari la granița cu Ucraina. Punctul de vedere a Rusiei invocă creșterea rolului NATO în Marea Neagră și Europa de Est.
„Toate acestea ne obligă să fim în alertă. Federaţia Rusă îşi mută forţele armate pe teritoriul său după cum consideră necesar”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
20 de militari ucraineni au fost uciși în 2021
Doar de la începutul anului 2021, 20 de militari ucraineni au fost uciși și 57 au fost răniți – în condițiile în care superioritatea numerică și tehnică a militarilor ruși este evidentă, reclamă președintele ucrainean. De cealaltă parte, Rusia susține că rusofonii din Ucraina sunt cei atacați.
Observatorii occidentali se tem că se poate repeta situația din timpul războiului din Georgia, când Rusia a intervenit militar, sub pretextul că-i apără pe rusofonii din acea țară caucaziană.
Comandamentul militar din Europa al SUA (EUCOM) a ridicat nivelul de alertă la cel maxim. SUA a confirmat că au consultări cu aliații lor, cu privire la situația din estul Europei.
“Discutăm preocupările noastre cu privire la această creștere a tensiunilor și a încălcării armistițiului și a tensiunilor regionale cu aliații NATO”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
În următoarele luni se profilează tensiuni maxime în Marea Neagră și la granița occidentală a Rusiei dacă diplomația SUA nu va reuși să poarte discuții eficiente cu Rusia și nu va aplana cumva ambițiile rusești în ceea ce privește relația cu vecinii.