Marea Britanie înlătură taxele vamale pentru Ucraina. Rusia, sancționată și mai dur de oficialii din Regat
- Maria Miron
- 26 aprilie 2022, 09:20
Britanicii anunță luni că au dispus eliminarea tuturor taxelor vamale pentru produsele venite din Ucraina. Mai mult, Regatul Unit anunță interzicerea unor exporturi de tehnologie către Rusia, din dorința ca Ucraina să fie avantajată în războiul dus cu inamicul din est.
Anne-Marie Trevelyan, secretarul pentru comerţ internaţional al Marii Britanii anunță, printr-un comunicat, și mai mult sprijin pentru poporul din Ucraina.
Marea Britanie nu mai taxează produsele Ucrainei
„Taxele vamale pentru toate mărfurile importate din Ucraina vor fi acum reduse la zero, iar toate cotele vor fi eliminate", a informat Guvernul țării într-un comunicat. Măsura vine la solicitarea directă a preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, conform sursei. Produsele vizate, în special, sunt orzul, mierea, păsările de curte şi conservele de roşii.
„Regatul Unit va continua să facă tot ce îi stă în putere pentru a sprijini lupta Ucrainei împotriva invaziei brutale şi neprovocate a lui Putin şi pentru a contribui la asigurarea securităţii şi a prosperităţii pe termen lung a Ucrainei şi a poporului său", a transmis Trevelyan.
Regatul Unit interzice exportul unor tehnologii de război pentru Rusia
Autoritățile britanice au stabilit ca exportul spre Rusia a unor tehnologii ori produse pe care „le-ar putea folosi pentru a suprima poporul eroic al Ucrainei", precum sisteme de monitorizare sau interceptare a comunicațiilor, să fie interzise.
„Aceasta va acoperi toate lacunele existente pentru a garanta că Rusia nu cumpără aceste produse din Regatul Unit", transmit oficialii din Regat, conform Agerpres.
Marea Britanie a extins, de săptămâna trecută, lista cu măsurile punitive la adresa Rusiei, astfel că a fost interzis importul de argint, produse din lemn și caviar. Mai mult, țara a mărit cu 35% taxele vamale pentru unele produse venite din Rusia sau Belarus, precum cauciuc sau chiar diamante.
De la începutul conflictului armat din Ucraina, peste 1400 de companii sau indivizi aflați în legătură cu regimul sau persoana lui Vladimir Putin, au fost supuși sancțiunilor economice ale Regatului Unit.
Putin sancționează liderii britanici
Rusia a anunţat, la mijlocul lunii aprilie, că prim-ministrul britanic Boris Johnson şi mai mulţi înalţi demnitari britanici nu mai au dreptul să intre pe teritoriul său, după ce Londra a impus sancţiuni Moscovei din cauza operaţiunii sale militare în Ucraina.
Ministerul de Externe al Rusiei a declarat, pe data de 16 aprilie, că măsurile, care au fost adoptate în coordonare cu Statele Unite, Uniunea Europeană și alți aliați, „sugrumau” economia internă.
Lista celor interziși pe teritoriul rus
Pe lista neagră sunt 13 oficiali britanici în total, inclusiv fostul premier Theresa May, iar Moscova avertizează că va fi extinsă lista „în viitorul apropiat”.
Pe lângă premier, mai sunt interzişi Dominic Raab, Grant Shapps, Priti Patel, Rishi Sunak, Kwasi Kwarteng, Nadine Dorries, James Heappey, Nicola Sturgeon, Suella Braverman și Theresa May.
„Această măsură a fost luată ca răspuns la campania mediatică şi politică ce are în vedere izolarea Rusiei şi a crea condiţii pentru prăbuşirea economiei naţionale”, a afirmat ministrul rus al Afacerilor Externe, într-un comunicat.