Marcel Ciolacu se plânge de ANAF și vrea digitalizare rapidă
- Julieta Savitchi
- 27 noiembrie 2023, 14:34
Marcel Ciolacu recunoaşte că nu primeşte informaţiile atât de repede pentru a fi eficient şi a lua decizii în timp real şi dă vina pe digitalizarea ANAF.
Digitalizarea ANAF. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că una dintre marile provocări în perioada următoare se referă la digitalizare. El a spus că, în calitate de şef al Guvernului, nu primeşte informaţiile atât de repede pentru a fi eficient şi a lua decizii în timp real.
Argumentele lui Ciolacu pentru digitalizarea ANAF
„Multă lume a râs când am spus că ar trebuit o Românie ordonată, fiindcă nu avem digitalizare. Aici este marea provocare. Eu, ca şi prim-ministru, n-am informaţiile atât de repede ca să pot să fiu eficient şi să iau deciziile care se impun în timp real. Pentru că nu am digitalizare”, a explicat a explicat Ciolacu,la Conferinţa de lansare a proiectului „RO 3.0. - Viziunea Viitorului".
Premierul a precizat că nu are digitalizarea ANAF. La fel, nu are digitalizare în sistemul de sănătate. Din această cauză nu poate vedea eficienţa. Nu poate vedea nici unde se risipesc banii în sistem.
Cum vrea să combată Ciolacu evaziunea fiscală
Prim-ministrul a insistat că statul român trebuie să combată evaziunea fiscală. Iar una dintre măsuri este digitalizarea ANAF.
„Statul român trebuie să combată evaziunea fiscală. Să fie mult mai eficient în colectare şi toată lumea să-şi plătească impozitele. Asta înseamnă digitalizarea ANAF-ului. Să vadă unde sunt sursele bugetare de cheltuieli majore şi să termine odată cu tot ce înseamnă birocraţia”, a pledat Ciolacu pentru digitalizarea ANAF.
Premierul a spus că toate proiectele cer anumite avize. Fiecare minister îşi va crea un serviciu unic de avizare. „Că vorbim de companii, că vorbim de autorităţi centrale, autorităţi locale, de persoane fizice care vor să aibă acces la fondurile europene trebuie să fie un singur serviciu. Şi atunci, cumva, împingi, forţezi această digitalizare", a completat premierul.
Digitalizarea ANAF şi planul de dezvoltare al României
Marcel Ciolacu a vorbit şi despre schimbările care vor avea loc la orizontul anului 2030 şi despre necesitatea ca România să aibă un plan de dezvoltare. Un plan care să ţină cont de contextul regional şi internaţional.
„Când există un război, întotdeauna există şi un spionaj economic.Totul se dezvoltă cu rapiditate mult mai mare. A apărut inteligenţa artificială, noi vedem lucrurile minore pe TikTok, pe Facebook, cum fake-news-urile... Dar fondul este mult mai mare şi provocarea este mult mai mare decât o cuantificăm în acest moment”, a declarat Ciolacu.
Premierul a spus că trebuie să avem un plan care să ţină cont de contextul regional şi global: „Crizele de securitate pe care le avem în acest moment. Să sperăm că se vor limita la acestea. Şi trebuie să avem un plan al nostru, al României”.
Ciolacu a mai promis că vom avea investiţii majore în energie. Odată cu gazul din Marea Neagră, odată cu investiţiile de la reactoarele 3 şi 4. Iar România va intra într-un hub regional.