Marcel Ciolacu își sărbătorește ziua de naștere. Liderul PSD împlinește 55 de ani pe 28 noiembrie

Marcel Ciolacu își sărbătorește ziua de naștere. Liderul PSD împlinește 55 de ani pe 28 noiembrie Sursa: Facebook/ Marcel Ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu își serbează ziua de naștere, luni, 28 noiembrie. Născut în anul 1967, în municipiul Buzău, Marcel Ciolacu împlinește vârsta de 55 de ani. De profesie jurist, s-a specializat în administrație publică, iar în prezent ocupă funcția de președinte al Camerei Deputaților. Marcel Ciolacu a venit la conducerea PSD în urma unui vot primit la alegerile interne din 22 august 2020. Anterior, el ocupase funcția de președinte al social-democraților ca interimar.

Marcel Ciolacu împlinește vârsta de 55 de ani, fiind născut pe 28 noiembrie 1967, în municipiul Buzău. Este fiul unui militar de carieră, comandorul în retragere Ion Ciolacu, aviator decorat cu Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene.

Marcel Ciolacu a devenit lider al PSD după Congresul partidului din 22 august 2020, anterior el ocupând funcția de președinte interimar. A fost desemnat de colegii săi de partid, în această poziție după ce Viorica Dăncilă a pierdut alegerile prezidențiale din 2019. Actualul lider al social democraților este membru de partid din anul 1992, deținând mai multe funcții, atât la nivel local, cât și central.

A fost, pe rând, vicepreședinte al Organizației de Tineret PSD Buzău (1996–2000), vicepreședinte al Organizației Municipale PSD Buzău (2000–2010), vicepreședinte al Organizației Județene PSD Buzău (2000–2010) și președinte al Organizației Municipale PSD Buzău (2010–2015). Din 2015 și până la preluarea conducerii organizației centrale, Marcel Ciolacu a fost președinte al organizației județene a PSD Buzău.

Ne puteți urmări și pe Google News

La alegerile parlamentare din 2020, PSD a câștigat, cu Marcel Ciolacu la conducere, 28,9%, fiind primul partid clasat în urma votului dat de români.

Marcel Ciolacu ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste

Zilele acestea, cu puțin timp înainte de aniversare, liderul PSD a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste, în echipa premierului spaniol, Pedro Sanchez, ales președinte ale aceleiași structuri.

„Stânga românească și PSD au primit o nouă recunoaștere internațională! Îi mulțumesc premierului spaniol Pedro Sanchez pentru încrederea pe care mi-a acordat-o pentru a fi alături de domnia sa în următorul mandat pe care îl va avea ca președinte al Internaționalei Socialiste. Acest post de vicepreședinte la nivelul Europei Centrale și de Est mă onorează și se datorează eforturilor făcute de PSD, de toți colegii mei, în ultimii ani, în interiorul familiei noastre politice social-democrate.

Este o nouă recunoaștere la nivel internațional a Partidului Social Democrat, după ce, în această toamnă, am obținut un post de vicepreședinte în conducerea PES prin europarlamentarul Victor Negrescu. Rămâne cum am stabilit: PSD este partidul care a integrat România în UE și NATO. Cu PSD la guvernare se ridică MCV și avem o șansă foarte bună să aderăm la Schengen. Vom continua să fim aproape de toți colegii noștri social-democrați europeni pentru îndeplinirea obiectivelor noastre naționale alături și prin Internationala Socialista. Uniți și puternici pentru România!”, a transmis Marcel Ciolacu la scurtă vreme după alegerea în funcție.

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților

Marcel Ciolacu este deputat ales în județul Buzău, iar în prezent ocupă poziția de președinte al Camerei Deputaților. El a fost ales în această funcție după ce PNL a cooptat PSD la guvernare și a decis înlăturarea lui Ludovic Orban de la conducerea acestei structuri parlamentare.

De altfel, Marcel Ciolacu a mai fost președinte al Camerei Deputaților și după ce Liviu Dragnea a ajuns la închisoare. El a fost ales, pe 29 mai 2019, cu 172 de voturi „pentru”.

În trecut, actualul lider al PSD a mai ocupat poziția de vicepremier fără portofoliu în guvernul condus de Mihai TUdose, iar mai apoi, în 2017 a fost desemnat ministru interimar al Apărării. În septembrie 2018 a semnat scrisoarea disidenților din PSD care cereau demisia lui Liviu Dragnea, confruntat cu grave proteste de stradă și contestări.