Marcel Ciolacu își pariază toți banii: „Alianța nu o mai duce mult. Sunt și proști, și hoți, și mincinoși”

Marcel Ciolacu își pariază toți banii: „Alianța nu o mai duce mult. Sunt și proști, și hoți, și mincinoși”

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a mitraliat partidele de Guvernare, și l-a acuzat pe Florin Cîțu că nu ia nicio măsură concretă în plină pandemie.

Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat (PSD), a tras din toate pozițiile în alianța care guvernează țara. Liderul principalului partid de opoziție îl acuză pe Florin Cîțu că gestionează dezastruos țara. Că a creionat foarte târziu bugetul. Și că nimic nu se mișcă la nivel de investiții. Într-o perioadă economică extrem de dificilă, din cauza pandemiei și a restricțiilor.

Marcel Ciolacu, atacuri în serie la partidele de la Guvernare

„El, Florin Cîțu, a înghețat totul. Nu mai există consum la această oră. Ai întârziat cu venirea bugetului în Parlament. Nu a pornit nicio investiție nouă. Știți cum sunt ei? Sunt și proști, și hoți, și mincinoși. Alianța nu o mai duce mult. Cîțu se împrumută. Or să plătească și copiii noștri aceste împrumuturi”, a afirmat Marcel Ciolacu, marți seara, la TVR 1.

„Ei se gândesc cum să se poziționeze pentru alegerile din anul 2024”

Liderul PSD anticipează că alianța PNL-USR-PLUS-UDMR are zilele numărate. Din cauza neînțelegerilor interne. „Cât credeți că mai stă și UDMR-ul alături de ei? La PNL problema este legată de scaunele lor. Ei se gândesc cum să se poziționeze pentru alegerile din anul 2024. Asta este grija lor acum. La alianța USR-PLUS este aceeași situație. Se duce o luptă internă pentru funcții. În aceste condiții, pandemia nu se gestionează în niciun fel”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

„Tot ce merge în țara asta trebuie distrus”

În vizor a fost luată și Raluca Turcan. Ministrul Muncii este acuzat că a tăiat veniturile medicilor, invocând faptul că este vorba despre o recalculare a salariilor: „Turcan zice că nu taie salariile, de fapt afirmă că este vorba despre o recalculare. Tot ce merge în țara asta trebuie distrus. Dacă PSD nu dubla salariile la medicii, fără să știm de pandemie, în ce situație am fi fost acum? A venit doamna Turcan și a început să le taie sporurile.”

„Politica e un sport de anduranță. Am depus moțiuni de cenzură. Eu tot ce am spus s-a întâmplat. Vlad Voiculescu parcă e în corul bocitoarelor. Iese și se miră. Parcă nu este ministru.” A mai afirmat Marcel Ciolacu.