De ce se împrumută MANGALIA prin OBLIGAŢIUNI municipale

De ce se împrumută MANGALIA prin OBLIGAŢIUNI municipale

Peste o sută de străzi din Mangalia, Casa de Cultură și cinematograful Pescăruș vor fi modernizate în regim de urgenţă.

Consiliul Local Mangalia a aprobat, marți, proiectul de hotărâre privind contractarea unei finanțări rambursabile pentru realizarea lucrărilor de modernizare.

În acest sens, reprezentanții Primăriei Mangalia au stabilit că, pentru realizarea investiției este necesar un împrumut de peste 60 milioane de lei, pe o perioada de 12-15 ani, astfel încât să nu existe nicio presiune asupra bugetului local, se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres.

Primarul Mangaliei, Radu Cristian a adus câteva argument în favoarea împrumutului în cadrul ședinței Consiliului Local. “Investiția în infrastructura publică este primordială, dacă dorim dezvoltare economică. Am făcut permanent demersuri de găsire a unor surse alternative de finanțare, cum ar fi bani europeni sau fonduri guvernamentale”, a explicat edilul Mangaliei. Totodată, el a spus că fondurile proprii ale bugetului local nu sunt suficiente pentru investițiile în infrastructură.

Potrivit unui calcul simplu, o stradă nu poate fi asfaltată niciodată din banii încasați din taxele și impozitele plătite de locuitorii acelei străzi. De aceea, orice Primărie are nevoie de surse externe, cum ar fi fonduri UE, guvernamentale sau împrumuturi”, a explicat primarul Mangaliei. Edilul Radu Cristian a mai precizat că axele europene de finanțare s-au deschis anul trecut și s-au depus deja câteva proiecte, aflate în perioada de evaluare, în vederea finanțării.

Municipiul Mangalia a fost unul dintre pionierii finanțării investițiilor prin împrumut cu obligațiuni, emițând în anul 2001 obligațiuni pentru amenajarea aleii pietonale aferentă falezei în zona sudică a zonei urbane și pentru demararea lucrărilor de construire a sălii de sport a Liceului Callatis.

“Împrumutul nu va avea un impact negativ asupra locuitorilor, nu vor crește taxele și impozitele locale”, a mai subliniat primarul Mangaliei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News