Mâncarea, inamicul numărul 1 al omului

Mâncarea, inamicul numărul 1 al omului

Un documentar care îţi schimbă viziunea despre obiceiurile alimentare ale oamenilor, astăzi, în cadrul programului "Special B1", de la ora 21.00.

Mâncarea ne defineşte într-o mare măsură şi ceea ce am ajuns noi să mâncăm se rezumă la chimicale pure. Asta spune documentarul "Eşti ce mănânci", o producţie australiană, ce va fi difuzată de B1 TV, în care obiceiurile noastre alimentare sunt disecate şi sănătatea populaţiei este pusă în discuţie de către cei mai cunoscuţi nutriţionişti din lume.

Industria care îi îmbogăţeşte pe doctori

În spatele obiceiurilor noastre alimentare mai stă ceva: o industrie de câteva trilioane de dolari. Ea se hrăneşte pe spezele oamenilor care cad pradă publicităţii excesive la alimente nocive sau care, pur şi simplu, nu au de unde să aleagă.

Industria alimentară din lume este şi cea care îi îmbogăţeşte pe doctori. "Un sfert din ceea ce mănânci te ţine în viaţă şi trei sferturi îl ţine pe doctorul tău în viaţă", spune unul din invitaţii producţiei lansate în 2008.

"Eşti ce mănânci" se alătură unei serii lungi de documentare care aduc în atenţia publicului mâncarea nesănătoasă ca "Food Inc.", "Our Daily Bread" sau "Food Fight".

"Informaţiile din documentar îţi deschid ochii", comentează cei care au văzut filmul şi au ascultat sfaturile celor mai cunoscuţi nutriţionişti din lume. Prin interviurile realizate şi informaţiile cu care completează aceste interviuri, producătorii nu vor să arate numai că mâncarea pe care o alegem este nocivă, ci şi că alimentele sănătoase pot preveni şi vindeca bolile secolului XXI, atât cancerul, cât şi bolile de inimă.

"Eşti ce mănânci" este produs de James Colquhoun şi de Carlo Ledesma, iar la scrierea scenariului a contribuit şi nutriţionista Laurentine Ten Bosch. Ei au fost cei care s-au aventurat în acest proiect pentru a afla întregul adevăr despre industria alimentară, iar ceea ce au aflat este şocant. <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/_kQccASm5dQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>