Construită cu mai bine de 600 de ani în urmă, pe malul lacului Snagov, în ale cărui ape îşi scaldă “talpa” zidului bătrân de cărămidă, Mănăstirea Vlad Ţepeş a Snagovului este considerată unul dintre cele mai importante centre duhovniceşti şi culturale din perioada feudală. Istoria ei fascinantă vorbeşte despre o temută închisoare pentru boierii trădători, despre un schit de călugăriţe dar şi despre locul în care cărturarul Antim Ivireanul a tipărit primele cărţi în limba română cu caractere latine.
Atestată pentru prima oară documentar în anul 1408, într-un hrisov al domnitorului Mircea Cel Bătrân, căruia, de altfel, îi şi este atribuită de anumiţi istorici ctitoria, mănăstirea de pe insula Snagovului adăposteşte, astăzi, mormântul lui Vlad Ţepeş. Chiar dacă sunt suficiente voci care contestă acest fapt, istoricii preferând varianta potrivit căreia osemintele voievodului, asasinat în anul 1476, în pădurea din preajma Băltenilor, s-ar afla îngropate la Schitul Bălteni, de la Periş (judeţ Ilfov), mănăstirea constituie pentru mulţi loc de pelerinaj la mormântul lui Ţepeş. De altfel, voievodul a fost unul dintre restauratorii lăcaşului. Acelaşi pe care în 1456, hotărăşte să-l transforme în temniţă destinată boierilor trădători, străjuită de un turn înalt de observare și pază, folosit totodată şi pe post de clopotniţă, de ziduri puternice, de un podeţ care permitea accesul pe insulă, ba chiar şi de un pasaj subteran, aflat sub ape. În acele vremuri, mănăstirea arăta mai degrabă a redută greu de cucerit de către invadatori. Din vechile clădiri, parte a unui ansamblu monahal, care împânzeau locul din vecinătatea mănăstirii - astăzi se mai pot vedea, mărturii ale unui trecut tulbure, doar biserica cea mare, cu hramul Intrării Maicii Domnului în biserică, refăcută de domnitorul Neagoe Basarab între anii 1517-1521, clopotnița, o fântână și câteva chilii, aflate în paragină.
Blestemul lacului
O legendă a locului vorbeşte despre iniţiativa pe care Vladislav al II-lea a avut-o în 1453, când a zidit pe malul insuliței un paraclis cu hramul „Buna Vestire”. 147 de ani mai târziu, în 1.600, apele lacului Snagov înghit lacome paraclisul, lăsând vederii doar ușile împărătești, depozitate, peste ani, la Muzeul Național de Artă din București. Nu este singura legendă care vorbeşte despre blestemul lacului Snagov. Se spune că, prin 1853, la ceas de seară, un convoi de ostaşi care aduceau în închisoare mai mulţi condamnaţi şiau pierdut vieţile, în timp ce încercau să treacă podul. Acesta a cedat sub greutatea trupurilor, a lanţurilor grele de fier, cătuşelor şi armelor. 54 de revoluţionari de la 1848 şi 20 de gardieni care îi păzeau şi-ar fi lăsat, atunci, zălog vieţile în apa întunecată a lacului.
Ne puteți urmări și pe Google News
Fântana lui Ţepeş, săpată de hoţi şi trădători
În sfârşit, povestea fântânii lui Ţepeş, construită în 1456 chiar în inima insuliţei pe care se ridică majestuoasă Mănăstirea lui Vlad Ţepeş, îşi are şi ea partea ei de mister. Potrivit unui mit al locului, fântâna ar fi fost săpată de mâinile primilor întemniţaţi aduşi la Snagov. Şi de parcă nu ar fi destul, mai are parte Mănăstirea Snagovului şi de alte legende; unele înfiorătoare, rostite la gura sobei de bunici mucaliţi, sau şoptite pe la colţuri, în care se povesteşte despre urlete înfricoşătoare de lupi în noaptea Sfântului Gheorghe, focuri misterioase roşii-albăstrui ce plutesc noaptea pe luciul apei fântânii lui Vlad, dar şi despre misterul care face ca apa din fântână să nu se strice niciodată.
Refăcută de Neagoe Basarab
Biserica actuală, având hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, a fost construită din cărămidă, în stil bizantin, dar având elemente decorative în stil românesc, de Neagoe Basarab, între anii 1517-1521. Balconul de atunci al bisericii era susținut de 16 stâlpi de diverse forme geometrice, ornate cu cărămidă aparentă. Urme ale măreţiei de atunci mai pot fi vizibile şi azi, la exteriorul pronaosului. Biserica are patru turle poligonale, acoperite cu țiglă, ca și restul acoperișului bisericii. Interiorul mănăstirii a fost „îmbrăcat” în frescă, în anul 1563, de către zugravul Dobromir cel Tânăr, prin grija domnitorului Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanul și al doamnei Gheajna. Fresce din secolul al XV-lea, acum mâncate de dintele vremii, dar și portretele unor personalități de seamă ale vremii, Sfântul Neagoe Basarab cu fiul său Teodosie, sau Mircea Ciobanul cu familia sa, pot fi şi ele observate pe pereţii mănăstirii. Numeroasele modificări aduse de-a lungul timpului frescelor din interior nu au ştirbit, însă, cu nimic din faima de cel mai mare ansamblu mural care se păstrează într-o biserică din țara noastră.
Recomandările noastre
