"Leasingul de personal" îşi face loc pe o piaţă a muncii aflată în criză. Candidaţii îşi trimit CV-urile şi aşteaptă să li se găsească un job.
Cei care îşi caută un al doilea job sau vor să muncească o perioadă mai scurtă de timp nu trebuie să aştepte la nesfârşit ca să fie sunaţi de un posibil angajator. Îşi pot trimite CVul la o companie de consultanţă în domeniul resurselor umane, care le va căuta un loc de muncă în funcţie de pregătire şi de cerinţele pieţei. Procesul se numeşte "leasing de personal". Potrivit legii, perioada de angajare pentru astfel de joburi este între 3 luni şi 18 luni, iar salariatul beneficiază de aceleaşi drepturi ca unul obişnuit.
"Numărul de persoane distribuite de Trenkwalder în locurile de muncă apărute ca urmare a comenzilor primite de zeci de producători din România a crescut cu 82% în primele nouă luni ale anului, la 4.200, în comparaţie cu aceeaşi perioadă de referinţă din 2009", susţine Bogdan Florea, director general Trenkwalder, unul dintre liderii pieţei serviciilor de personal.
Se caută secretară, ambalator, funcţionar şi agent call-center
O altă companie mare de profil, Gi Group, susţine că, în 2010, s-a triplat numărul de contracte faţă de 2009. Printre cele mai căutate locuri de muncă temporară au fost cele de operator în producţie, secretară/recepţionistă, operator depozit/ ambalator, funcţionar administrativ sau agent call-center.
La polul opus, în opinia celor de la compania Lugera, care au în jur 6.700 de contracte de muncă temporară, se află firmele care au ca profil de activitate construcţiile şi industria de textile şi pielărie. De asemenea, foarte puţine aplicaţii ale companiilor sunt şi în domeniul IT şi al asigurărilor.
"Explicaţia este că, în domeniul IT, de exemplu, a fost şi este de lucru şi în perioda de recesiune. În ceea ce priveşte posturile din domeniul asigurărilor, potenţialii candidaţi se feresc probabil de plata pe bază de comision şi se gândesc că într-o perioadă de criză nu se prea vând asigurările", mai susţine director general Trenkwalder.
Perioada de angajare între 3 şi 18 luni
Specialiştii în asistenţă resurse umane spun că cei mai interesaţi de aceste locuri de muncă sunt tinerii, cei care sunt la început de carieră şi au nevoie de experienţă în domeniu.
"Există deja un număr mare de candidaţi care se gândesc la un al doilea loc de muncă pentru a-şi rotunji veniturile sau studenţi care doresc să se angajeze cu jumătate de normă pentru a-şi asigura un loc de muncă la absolvire", e observaţia CEO Apt, Sorina Donisa.
Ieşeanca Mihaela Cristea e în ultimul an de facultate şi colaborează cu o firmă din Anglia. "Lucrez la call-center, coordonez echipele de asistenţă tehnică a unei companii care are o afacere în domeniul jocurilor mecanice. Când se strică vreunul, iau legătura cu cei care le repară şi le dau coordonatele", explică Mihaela jobul la care s-a angajat pentru o jumătate de an.
90 de milioane de euro se estimează că a fost piaţa muncii temporare pe anul trecut
SOLUŢIE. Leasingul de personal ar putea fi o soluţie pentru patronii de hoteluri pe litoral FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
AVANTAJE
Ce câştigă o firmă dacă apelează la "leasingul de personal"
Compania care oferă leasingul personal, în speţă cele care oferă asistenţă în domeniul resurselor umane, îşi asumă toate procedurile legale care se cer la angajarea personalului: redactarea de CV-uri, gestiunea cărţii de muncă, vizita medicală, realizarea şi depunerea la ITM a documentelor de muncă, inclusiv plata salariilor şi celorlalte venituri.
"Compania care utilizează astfel de servicii este scutită de toate aceste operaţiuni, plătind în schimb factura conform contractului convenit cu furnizorul de angajaţi în leasing. Tot la nivel procedural, managerii de personal ai Trankwalder se ocupă de integrare angajaţilor la locurile de muncă de la client (compania care utilizează angajaţii în leasing)", a precizat Bogdan Florea, director general al Trenkwalder.
"Leasingul vine să deblocheze piaţa"
Reprezentanţii firmelor de asistenţă în domeniul resurselor umane spun că recesiunea a maturizat piaţa muncii în România, iar managerii se apleacă mai mult spre a folosi leasingul de personal.
"Practic, fiecare companie îşi propune azi să minimizeze riscul, aşa încât, chiar dacă are nevoie, evită să angajeze personal, mai ales pe perioadă nedeterminată. Leasingul de personal rezolvă această problemă, întrucât oferă companiilor angajaţii de care au nevoie pe perioada de care au nevoie. Leasingul de personal vine să deblocheze piaţa muncii, oferind flexibilitate angajatorilor şi o nouă şansă angajaţior", a mai adăugat directorul Florea.
De multe ori se întâmplă să se prelungească contractele. "Avem destul de multe cazuri în care angajaţi temporar au fost recrutaţi pe contracte pe perioade nedeterminate de către companiile pentru care au lucrat în sistem leasing", spune reprezentantul Trenkealder.