Apelul disperat al unei mame. Înainte să moară, vrea să-și vadă pentru ultima dată copilul

Apelul disperat al unei mame. Înainte să moară, vrea să-și vadă pentru ultima dată copilul

Cerasela Florica Pârvan are doar 30 de ani și se zbate între viață și moarte, din cauza unei boli grave, pe un pat de spital, la Elias.

Are un băiat de trei ani care se află la fostul ei concubin, Constantin Țarălungă, un gălățean pe care l-a cunoscut în Spania. Bărbatul a luat copilul după o dispută cu familia tinerei. Deși „Evenimentul zilei” a stat de vorbă cu el, atât Poliția cât și Protecția Copilului susțin că nu știu cum să dea de urma lui, doar pentru ca mama să își vadă copilul înainte de a se stinge din viață. „Nu mai are mult de trăit. Vomită tot timpul. Medicii ne-au spus să ne pregătim de ce e mai rău”, ne-a declarat mama tinerei, Marioara Pârvan.

Povestea de un dramatism aparte a fost relatată chiar de Cerasela Florica Pârvan, atunci când a mai avut puterea să scrie câteva rânduri. „În luna mai a acestui am revenit acasă, la părinți, (în comuna Toporu, județul Giurgiu n.r.), împreună cu băiețelul meu Țarălungă Alexandru, în vârstă de trei ani jumate, rezultatul unui concubinaj de 5 ani împreuna cu Țarălungă Constantin din municipiul Galați. Am fost plecată circa 12 ani în Spania”, a relatat Florica Pârvan. Ea a povestit că, la trei zile de la sosirea în țară, „am început să acuz dureri de spate”, o „înțepau plămânii”. S-a internat la Institutul „Marius Nasta”. A descoperit că are noduli la plămâni și o tumoare la pelvis. După biopsie și testul Papa-Nicolau a primit vestea cumplită: cariocarcinom placentar cu metastaza la plămâni stadiu 4 avansat. A fost operată i s-a scos uterul și a fost în comă, din cauza unei sângerări abundente.

 

Șanse mici de supraviețuire

La terapie intensivă, a paralizat. A fost îndrumată către Spitalul Elias să urmeze tratament de chimioterapie și radioterapie. Acolo, i s-a pus o sondă monitorizată, dar „nu au mai putut să o scoată și m-au trimis la Spitalul Militar”.

La Militar, ea spune că ar fi luat o bacterie și a fost transferată la Spitalul Victor Babeș. „De acolo mi-am cerut externarea la cerere, acasă, la părinți”, a adăugat Flori Pârvan. Ea spune că, „în perioada cât am stat prin spitale, concubinul Țară-lungă Constantin a luat copilul de la părinți mei și l-a dus la Galați la sora cumnatei lui pentru că acesta nu are casă, serviciu și părinții lui sunt decedați”. Apoi, continuă tânăra mamă, „revenind acasă din spital cu șanse mici de supraviețuire 25% l-am sunat și rugat să-mi aducă și mie băiatul să stea cu mine fiind ultima mea dorința că mamă, refuză să mi-l dea am anunțat Poliția”.

Ea susține că a vorbit și la Protecția Copilului dar i s-a spus că durează. „Boala mea se agravează și timpul se scurge. Eu, mama copilului care i-am dat viață sunt condamnată să mor iar această Mariana Mârza și Țarălungă Constantin mi l-au luat ca să nu mă mai bucur și eu de el”, este strigătul disperat al femeii.

 

Tatăl, arestat în Spania

Constantin Țarălungă, concubinul și tatăl copilului, ne-a relatat că a luat micuțul cu acordul bunicilor, în perioada în care a stat în județul Giurgiu și s-a îngrijit de Florica Pârvan. Apoi, a plecat cu el la Galați, deoarece a intrat în conflict cu rudele tinerei, care l-ar fi agresat, spunând că nu îi pot asigura băiatului condiții decente de trai. „Suntem noi oameni simpli, dar avem casă și condiții bune”, a fost replica Marioarei Pârvan. Femeia susține că au fost amenințați de Țarălungă, care a zis că ne dă foc la casă” și au depus plângere la Poliție. „El se ocupă de furturi în Granada. E cunoscut ca „omul negru pe motocicletă”, că poartă cagulă și dă spargeri foarte rapid. A fost și în pușcărie acolo iar eu și și soțul meu am stat cu fata și copilul cât era în închisoare. Ultima oară a jefuit un magazin de bijuterii”, spune femeia.

 

Cercetat penal

Pentru a ne lămuri de ce nu este posibil ca o mamă grav bolnavă să nu își poată vedea copilul, am solicitat un punct de vedere de la IPJ Giurgiu. Polițiștii ne-au transmis că Țarălungă este cercetat, în cadrul unui dosar penal, pentru amenințare, în urma unei sesizări depuse de Florea Pârvan, tatăl mamei bolnave.

 

Ne puteți urmări și pe Google News