Trupul neinsufletit al tanarului inca se afla la morga, iar mama lui, Rachel Toma, nu il poate inmormanta, potrivit ciao.ro

Femeia sustine ca nu i s-a dat un certificat de deces al fiului sau, ci doar un act in care se precizeaza ca acesta a murit spanzurat. Pe 1 noiembrie, mama lui Constantin a ajuns in Romania si si-a gasit fiul imbracat, in sicriu, gata de inhumare. 

Oficial, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Constantin Toma (24 de ani) a fost găsit spânzurat luni, 29 octombrie, la ora 5 dimineaţa de către fata cu care avea o relaţie de ceva timp. Constantin şi iubita sa, Alexandra, se pare că au avut un conflict în noaptea de duminică spre luni, 29 octombrie. Alexandra ar fi plecat de acasă în jurul orei 5.00 dimineaţa, dar ar fi revenit la vila lui Constantin după o jumătate de oră. Atunci l-a găsit spânzurat în holul casei. Fata a sunat un prieten şi împreună au reuşit să taie frânghia de care atârna corpul lui Constantin. Au încercat să-l resusciteze, dar când au văzut că tânărul nu dă niciun semn de viaţă au sunat la 112. Aceasta este varianta oficială.

Rachael Toma, mama lui Coco şi surorile sale Elena şi Ana Maria au venit în România joi, 1 noiembrie. Familia fotomodelului locuieşte în Zambia unde administrează o afacere profitabilă. Elena, sora cea mare a lui Coco, a fost cea care a primit vestea morţii fratelui ei.

 

Te-ar putea interesa și: