O mamă a doi copii a murit după ce a fost oprată la şold într-o clinică privată. Era tânără, avea doar 28 de ani, şi locuia de ani buni în Perugia, Italia.
Tragedia s-a întâmplat în oraşul italian Perugia. O româncă de doar 28 de ani, mamă a doi copii, a murit după o operație la șold. Operaţia a fost efectuată într-o clinică privată din oraşul menţionat.
O operație banală, care nu necesita anestezie totală, a sfârşit tragic
Partenerul femeii vorbise cu ea chiar înainte de a intra în sala de operaţie a clinicii private. După câteva ore a fost anunțat că femeia a intrat în stop cardiac şi a murit.
Bărbatul nu a mai stat pe gânduri şi adepus o plângere la postul permanent al Poliției de Stat din spitalul din Perugia.
Însoțit de avocat, Alessandro Vesi, el a povestit totul în plângere și a cerut să se efectueze toate verificările necesare. Pentru a înțelege dacă cineva ar fi putut comite vreo greșeală. Şi dacă această greșeală a provocat moartea partenerei lui care nu suferea de nicio patologie.
Mama era tânără, avea de 28 de ani. Era o româncă care locuia de ani de zile în Perugia
Mama celor doi copii a spus anestezistului și chirurgului clinicii private din Perugia că se simte rău. Totul s-a întâmplat în timp ce chirurgul efectua o artroscopie a șoldului. O intervenție care, teoretic, nu trebuia să prezinte nicio complicație. În schimb, femeia a făcut stop cardiac în timpul operaţiei.
De acolo, a fost dusă de urgență la Spitalul Santa Maria della Misericordia din Perugia și internată la terapie intensivă.
Mai exact, conform fişei medicale, ea a fost victima a două stopuri cardiace, iar ultimul, care a avut loc la primele ore ale dimineții de ieri, a fost fatal.
Examinarea criminalistică va putea clarifica de ce a murit mama celor doi copii
Ca urmare a plângerii partenerului, procurorul adjunct din Perugia, a dispus sechestrarea tuturor documentelor medicale referitoare la caz.
Documentele au fost deja ridicate. Iar autopsia pe cadavrul tinerei mame este așteptată pentru următoarele ore. Doar examinarea criminalistică va putea clarifica de ce a murit mama, și dacă medicii, din neglijenţă, au provocat moartea.
La spitalul Santa Maria della Misericordia din Perugia și, de asemenea, la clinica privată, se vorbește și despre o problemă cardiacă de care ar suferi femeia.
O problemă, s-ar părea legată de aritmii (tulburări de ritm cardiac), dar circumstanța este încă de verificat, relatează Corriere dell’Umbria.