Majorarea pensiilor și alocațiilor de la 1 ianuarie: Mai este necesar un singur pas. Ce se întâmplă cu a 13-a pensie

Majorarea pensiilor și alocațiilor de la 1 ianuarie: Mai este necesar un singur pas. Ce se întâmplă cu a 13-a pensieSursa: Arhiva EVZ

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat, joi, 9 decembrie, că a semnat două ordonanțe ce prevăd majorarea pensiilor și alocațiilor românilor de la data de 1 ianuarie 2022. Documentele urmează să intre în circuitul Guvernului spre a fi avizate. Ce se întâmplă, însă, în cazul celei de-a 13-a indemnizație promisă de autoritățile române?

Ordonanțele ce prevăd majorarea pensiilor și a alocațiilor de la începutul anului viitor au fost trimise în circuitul de avizare din Guvern, a anunțat, joi seară, ministrul Marius Budăi, precizând că documentele au fost semnate. Astfel, dacă, potrivit promisiunilor, acestea vor fi aprobate, cetățenii urmează să primească sume mai mari de bani.

Ordonanțele pentru majorarea pensiilor și alocațiilor urmează să primească aviz în Guvern

Prin urmare, de la data de 1 ianuarie 2022, punctul de pensie se va majora de la 1.442 de lei la 1.586 de lei, în timp ce pensia minimă va crește de la suma de 800 de lei la suma de 1.000 de lei.

Vestea anunțată de ministrul Muncii este îmbucurătoare pentru români, care se confruntă cu un val uriaș de scumpiri atât la alimente, cât și la utilități. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, autoritățile politice au lansat ideea unei a 13-a „pensii”, care ar urma să fie oferită vârstnicilor în luna ianuarie 2022.

Inițial, s-a discutat ca pensionarii cu un venit de sub 1.600 de lei să primească un ajutor financiar în valoare de 1.200 de lei. Ulterior, s-a dezbătut propunerea potrivit căreia sprijinul să fie acordat în funcție de valoarea pensiei astfel încât suma de bani din ianuarie să fie acordată doar celor cu pensie minimă. Ministrul Muncii a transmis, însă, că nu s-a luat nicio decizie finală în acest sens.

A 13-a pensie, o certitudine?

„Nu este vorba despre a 13-a pensie, vreau să fim extrem de clari. Este o sumă pe care am gândit-o în programul de guvernare să o acordăm o singură dată, în luna ianuarie astfel încât cetățenii să fie protejați în fața valului de scumpiri. Când se va lua decizia pentru forma finală în coaliție, cu siguranță o vom anunța public și așa cum am făcut și acum, o veți regăsi și într-un act normativ”, a declarat Marius Budăi.

Întrebat dacă oferirea sprijinului financiar în cauză reprezintă o certitudine, în contextul disputelor politice din coaliția de guvernare pe acest subiect, ministrul Muncii a precizat că „discuțiile sunt pe forma finală, nu dacă se dă sau nu, dar când vom avea forma finală, veți fi informați”.

Sprijinul financiar din luna ianuarie nu va fi acordat sub forma voucherelor. Cel puțin, ministrul Muncii a precizat că în coaliția de guvernare nu s-a discutat despre această variantă, „ci doar de sume de bani”.

„Nu vom depăși 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu plata pensiilor”

De asemenea, Marius Budăi a vorbit și despre impactul bugetar pe care îl au cheltuielile cu majorarea pensiilor, având în vedere faptul că România nu trebuie să depășească pragul de 9,4% din PIB.

„În acest an, cheltuiala cu pensiile a fost de 95 miliarde de lei. Pentru anul 2022 avem un supliment de 11 miliarde, adică la 106 miliarde de lei, nu depășim acel prag, dar este o discuție largă (n.r. pe acest subiect). Eu am cerut explicații foarte clare de la colegii de la Ministerul Muncii, nu a plecat nicio propunere de prag. De ce ministrul Ghinea a introdus acel prag este o întrebare la care încă nu a răspuns.

Este un jalon trasat pentru discuțiile anului 2023, nu asumat. Așa cum a spus președintele Marcel Ciolacu, vom avea o discuție cu Comisia Europeană, pentru a discuta anumite chestiuni din PNRR, și să îcnercăm că îndreptăm unele lucruri care nu sunt la locul lor, din punctul nostru de vedere”, a mai spus ministrul Marius Budăi, joi seară.

Ne puteți urmări și pe Google News