Maia Sandu, la recepția dedicată Zilei Naționale a României: Trăim sub presiunea unui război brutal la hotarele noastre
- Sanda Frunze
- 27 noiembrie 2025, 14:34
Sursa foto: Președinția Republicii MoldovaRepublica Moldova, România și întreaga Europă „trăiesc sub presiunea unui război brutal la hotarele noastre, ale cărui consecințe ajung până în satele și gospodăriile noastre”, a declarat președinta Maia Sandu la recepția organizată pe 26 noiembrie, la Chișinău, cu ocazia Zilei Naționale a României, sărbătorite pe 1 decembrie.
Șefa statului a subliniat importanța consolidării rezilienței în fața atacurilor hibride și a amenințărilor fără precedent la adresa păcii, libertății și democrației în regiune.
„Suntem supuși unor atacuri hibride menite să ne slăbească și să ne divizeze. În fața acestor pericole fără precedent, este important că ne-am putut baza unii pe alții, ajutându-ne reciproc, așa cum este firesc între frați. Dar primejdia nu a trecut și trebuie să continuăm să ne apărăm împreună, prin consolidarea rezilienței, în instituții, în societate, în mediul de afaceri, dar și prin educație și comunicare. Pentru că, din păcate, cei care vor să ne submineze din exterior găsesc sprijin în forțe interne care au denaturat valorile patriotismului”, a afirmat Maia Sandu.

Sursa foto: Președenția Republicii Moldova
Idealurile Marii Uniri, mai actuale ca niciodată
Maia Sandu a amintit că participanții la Marea Adunare Națională de acum mai bine de un secol au înțeles profund aspirațiile unei Europe a națiunilor libere. Președinta a citat din Rezoluția adoptată atunci:
„Trebuie să apărăm adevărul istoric, să ne luăm patriotismul înapoi și să nu mai permitem ca valorile românești să fie răstălmăcite sau instrumentalizate de cei care, prin acțiunile lor, distrug chiar ceea ce pretind că promovează”, a subliniat președinta.
Reziliența, cheia securității și cooperării regionale
Maia Sandu a evidențiat că reziliența Republicii Moldova poate fi consolidată prin proiecte care leagă cele două maluri ale Prutului: infrastructură rutieră și feroviară, poduri și interconectări energetice.
„Sprijinul constant și generos al României a făcut posibilă implementarea acestor proiecte. Este esențial să dezvoltăm cooperarea economică prin crearea de locuri de muncă, investiții și proiecte comune derulate de companii din ambele țări”, a precizat șefa statului.

Sursa foto: Președinția Republicii Moldova
Responsabilitatea generației actuale
În fața unei perioade complicate pentru regiune, președinta a amintit că generația actuală are datoria să onoreze eforturile și sacrificiile celor care au făcut posibilă Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
„Să apărăm cu dârzenie moștenirea lor, pentru ca și noi, la rândul nostru, să lăsăm copiilor și nepoților un spațiu românesc în care să poată trăi liber, demn și cu respect pentru valorile naționale”, a fost îndemnul președintei.
Maia Sandu a încurajat generația de astăzi „să se ridice la nivelul celei a Marii Uniri” nu doar prin discursuri, ci prin curajul de a proteja și consolida ceea ce au realizat acum mai bine de un secol.
Sprijinul României, reafirmat de ambasador
Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, gazda evenimentului, a apreciat „maturitatea și reziliența” cetățenilor R. Moldova, care „au ales pacea, prosperitatea și civilizația europeană” la ultimele scrutine.
Țurcanu a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova, menționând investițiile Bucureștiului în „viitorul nostru comun timp, bani și încredere în oameni și idei”.

Sursa foto: Președinția Republicii Moldova
„Noi, toți oamenii de pe cele două maluri ale Prutului, avem datoria să apărăm împreună adevărul, căci adevărul este astăzi resursa noastră cea mai de preț, este arma noastră împotriva manipulării, a dezinformării și a istoriei falsificate. La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a declarat ambasadorul.
Eveniment cu participare largă
La recepția dedicată Zilei Naționale a României au participat mai mulți oficiali, printre care președintele Parlamentului, Igor Grosu, premierul Alexandru Munteanu, miniștri, deputați, personalități din domeniul artei și jurnaliști.
Ziua Națională a României este marcată anual pe 1 decembrie, dată la care, în 1918, a fost adoptată Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.