Mai sunt și vești bune în economia românească. Paradox în pandemie
- Andrei Calin
- 30 octombrie 2020, 11:53
Rata șomajului în luna septembrie a scăzut, dar specialiști avertizează că problemele economice încă nu au lovit România. De asemenea, aceștia susțin că trebuie să fim precauți.
Vești îmbucurătoare în ceea ce privește șomajul din România, înregistrat în luna precedentă. Conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,2% în luna septembrie, cu 0,1 puncte procentuale mai scăzută faţă de cea înregistrată în august, de 5,3%.
Astfel, pe fondul reluării treptate a activităţilor, prin relaxarea etapizată a restricţiilor impuse populaţiei în contextul pandemiei COVID-19, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna septembrie în 2020 s-a redus la 471.000 persoane, faţă de 479.000 persoane în luna precedentă.
Cu toate acestea, numărul şomerilor rămâne totuşi peste valoarea înregistrată în aceeaşi lună a anului precedent (368.000 persoane), au anunțat oficialii de la INS. Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,6% în cazul celor de sex feminin).
A scăzut numărul celor care lucrau înaintea pandemiei
O cercetare realizată recent a arătat faptul că aproximativ 14% dintre românii care lucrau înainte de debutul pandemiei de COVID-19 sunt acum inactivi. Aceștia fie au rămas fără loc de muncă, s-au pensionat, ori au devenit casnici. Circa 2% dintre respondenţii care au fost angajaţi înainte de pandemie sunt acum inactivi: fie s-au pensionat, au încetat să mai lucreze din cauza unei boli sau a unui handicap, fie au devenit casnici sau studenţi.
În total, 10% dintre respondenţii care au făcut parte din forţa de muncă sunt acum absenţi. Această proporţie este cea mai mare în Grecia şi Spania (ambele 18%) şi Ungaria şi România (ambele 14%). În schimb, doar 3% dintre respondenţii care lucrează în prezent au intrat pe forţa de muncă de când a început pandemia”, indică studiul.
Specialiștii în economie avertizează însă că va urma o perioadă foarte dificilă din cauza problemelor provocate de pandemie. Euro ar putea să ajungă la un maximum de 4,9 lei, iar anul viitor, în primul semestru să atingă pragul de 5 lei.