Mi-am petrecut în Ardeal o parte din copilărie, unde am avut destui prieteni de joacă, români şi unguri.
În baza experienţei acumulate de mine atunci şi apoi, mult mai târziu, cu alte ocazii, am remarcat întotdeauna un cert ascendent al civilizaţiei regionale ardeleneşti şi bănăţene faţă de restul celorlalte zone geografice ale României. Civilizaţie şi bunăstare actuale, ca urmare, desigur, a influenţei directe – exercitată timp de secole - a vestului european asupra locuitorilor din această parte a ţării.
Probabil că tocmai impresia acestor avantaje reale îi face pe o serie de intelectuali de marcă şi de lideri politici ai locurilor, să considere că regiunile lor de baştină, evaluate de ei ca fiind „mai cu moţ”, sunt dezavantajate de faptul că, deşi ele aduc în vistieria ţării valori mult mai mari decât cei din restul României, veniturile se împart cu toţi ceilalţi, ceea ce-i face să se considere în pierdere şi doresc, ca atare, să-şi creeze propriile aşa-numite partide regionale. Cum ar fi cel al Ardelenilor ori cel al Bănăţenilor şi care, pentru a nu încinge spiritele, ne dau asigurări că nu ar fi vorba nicidecum de ideea unei secesiuni, ci doar de descentralizare administrativă, auto-guvernare(?!) şi legiferarea a trei limbi oficiale: română, maghiară şi germană. Hopa!... Şi atunci cum rămâne cu prevederile Constituţiei în vigoare, care stipulează clar că România este stat naţional unitar şi limba oficială este cea română?
Oricum, din câte ne dăm seama, în ceea ce le priveşte pe cele două preconizate organizaţii regionale pomenite mai sus, ele nu ar putea fi numite partide atâta timp cât nu au doctrine politice, ci numai scopul descentralizarii economice şi administrative. O uniune pur naţionalistă precum cea a UDMR (fără doctrină politică unitară, însă aflată mai mereu la guvernare sau aliată a Puterii momentului), ori una naţionalist iredentistă din rândul secuimii, care militează pentru secesiunea teritoriului fostei Regiuni Autonome Maghiare, reprezintă deja cu totul altceva.
Nu demult, am aflat că în Republica Moldova activează o obscură organizaţie, care încearcă cultivarea unor adepţi în Moldova din România, militând pentru desprinderea acesteia de ţara mamă şi crearea, prin alipire, a marii Republici Moldova, ca stat de sine stătător. Desigur, că aceste tendinţe manifestate în dauna integrităţii statului român, se întâmplă să fie atent monitorizate din vecinătăţi şi, de aceea, din reticenţă, suflăm şi-n iaurt. Mai ales că, atât în împrejurimi, dar şi ceva mai departe, au loc încercări repetate de secesiune pe fond naţionalist, în mai multe vechi state europene. Majoritatea dintre ele făcând parte din Uniunea Europeană. Să fie vorba de un curent malefic temporar, ori doar o fugă de globalizare? Ceea ce ar fi imposibil, globalizarea fiind - în principal - efectul universal al implementării ireversibile a tehnologiilor informatice şi de comunicaţii mobile online în domeniile esenţiale ale vieţii.
Recomandările noastre
