Mai ceva ca în Casa de Papel. Tânărul român care a terorizat Europa. Nici Europolul nu îi poate veni de hac

Mai ceva ca în Casa de Papel. Tânărul român care a terorizat Europa. Nici Europolul nu îi poate veni de hac

Un tânăr român, în vârstă de 28 de ani, a ajuns în vizorul Agenției UE pentru combaterea criminalității. Europol a publicat o listă actualizată a celor mai căutați infractori din UE, în cadrul căreia se află și numele românului acuzat de tentativă de omor, vătămare corporală gravă, jaf organizat sau armat și participare la organizație criminală.

Încă din anul 2016, Europol publică listele celor mai căutați infractori din UE, accesibile pe pagina de internet eumostwanted.eu. Cu ajutorul informațiilor trimise pe această adresă, autoritățile europene au reușit să aresteze 41 de cazuri.

„În centrul acestei campanii se află justiția pentru victime”, a declarat directorul executiv adjunct pentru operațiuni al Europol, Jean-Philippe Lecouffe. „Verificând site-ul web EU Most Wanted și vizualizând fugarii, ați putea ajuta la prinderea unui infractor de lungă durată și la aducerea acestuia în fața justiției”, a mai precizat acesta.

Tânăr român, pe lista celor mai căutați infractori din UE

Noua listă publicată de Agenția UE pentru combaterea criminalității prevede 62 de infractori, dintre care 61 bărbați și o femeie. Unul dintre aceștia este un tânăr român, în vârstă de 28 de ani, pe nume Miluț-Liviu Ciucheș. Tânărul este căutat pentru mai multe infracțiuni, printre care tentativă de omor, vătămare corporală gravă, jaf organizat sau armat și participare la organizație criminală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Miluț - Liviu Ciucheș/ sursă: Europol

Cine este Miluț-Liviu Ciucheș

Potrivit datelor puse la dispoziție pe site-ul agenției europene, în perioada martie-aprilie 2014, în timp ce se afla în Irlanda, Miluț-Liviu Ciucheș, împreună cu alte 11 persoane, a organizat un grup infracțional cu scopul de a comite o crimă și au supravegheat și urmărit persoane pe care le considerau ca făcând parte din grupuri infracționale rivale, pe care le-au bătut până la moartea uneia dintre victime.

La data de 10 aprilie 2014, fugarul, cu ajutorul a 10 complici, după ce a pătruns prin efracție în apartamentul în care locuia una dintre victime, l-a bătut pe acesta și i-a sustras mai multe obiecte de valoare. În urma bătăii, după 3 zile victima a decedat. Cu aceeași ocazie, cu ajutorul complicilor, acesta a bătut alte două victime aflate în apartament, folosind bare de metal, bâte de lemn și cuțite.

Alți 61 de infractori căutați de Europol

Joël Soudron, suspectat de trafic de cocaină, se numără printre cei mai căutați 62 de fugari din Europa. Poliția spune că a dat de urma bărbatului de 42 de ani până la descoperirea, în 2011, în Le Havre, a 230 kg de cocaină din Guadelupa. Anchetatorii spun că acesta a investit masiv în economia din Africa francofonă pentru a spăla banii proveniți din acest trafic. În 2016, a fost arestat în Mali și a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru un alt caz în care a fost condamnat în Franța. Infractorul a reușit, însă, să fugă în 2018.

Pe lista publicată de Europol figurează și alți doi fugari francezi. Primul, Karim Ouali, este un fost controlor de trafic aerian căutat pentru asasinarea sălbatică a unuia dintre colegii săi în 2011 pe aeroportul Basel-Mulhouse. El a fost localizat recent în Hong Kong, dar Franța nu a reușit să îl extrădeze.

Cel de-al doilea, Farouk Hachi, cunoscut sub numele de „Mosquito”, a fost condamnat în contumacie la 20 de ani de închisoare în 2009 pentru mai multe jafuri bancare și ar putea fi între Belgia, Olanda și nordul Franței.

Pe listă se află și Antonio Angles Martin. Acesta este căutat pentru răpire, viol și crimă într-un caz care datează din 1992. Europol spune că, împreună cu complicele său, Miguel Ricart Tarrega, a luat cu mașina sa trei femei care făceau autostopul, le-a luat în captivitate înainte de a le împușca. Când au fost găsite cadavrele lor, existau dovezi de viol și tortură.