„Am trecut pe lângă iad și am fost salvată de un infractor, da, recunosc, ce nu a vrut să mintă pentru a-și salva pielea. Altfel, acum așteptam, probabil inutil, liberarea condiționată”. Sunt cuvintele judecătoarei Adriana Stoicescu, care arată spre colegii săi ce au asistat pasivi la demolarea Justiției.

Fost președinte la Tribunalul Timiș, Adriana Stoicescu este cunoscută pentru luările sale de poziție deloc comode pentru cei care conduc destinele Justiției din România. De această dată, judecătoarea relatează, într-o nouă postare, cum a fost salvată de un infractor, într-o perioadă dificilă. Magistratul susține că acesta a refuzat să mintă, ca să o înfunde pe ea și să-și salveze pielea.

„Am trecut pe lângă iad și am fost salvată de un infractor, da, recunosc, ce nu a vrut să mintă pentru a-și salva pielea. Altfel, acum așteptam, probabil inutil, liberarea condiționată”, a scris Adriana Stoicescu în postarea sa.

Magistratul a făcut această mărturisire în contextul acuzațiilor pe care le aduce sistemului de Justiție din România. Ea acuză derapajul care a dus la distrugerea normalității și la încălcarea celor mai elementare drepturi ale justițiabililor.

De asemenea, Adriana Stoicescu nu ezită să arate spre colegii săi de breaslă despre care spune că au asistat pasivi la ceea ce s-a întâmplat.

„Cum am permis noi, judecătorii, acest cataclism rușinos, acest derapaj total al puterii care distruge și corupe umanitatea, normalitatea și cele mai elementare drepturi? Cum a fost posibil că într-o țară europeană, aparent democrată, să asistăm nepăsători la un fenomen Pitești, de rit nou, în care, în numele unei minciuni, au fost sacrificați, cu senintate și plăcere perversă, oameni absolut nevinovați?”, a mai întrebat, retoric, în postarea sa, judecătoarea.

Postarea judecătoarei Adriana Stoicescu

În cele ce urmează prezentăm textul publicat pe Facebook, de judecătoarea Adriana Stoicescu.

„Îmi reprim cu greu cuvintele de ocară, știind că mă expun, din nou, «sansei» de a fi declarată dușman al independenței diverșilor eroi. Dar, citind cartea doamnei avocat Rodica Constantinovici, fost judecător, nu mă pot opri să nu urlu:

Cum a fost posibil așa ceva?

Un derapaj total al puterii

Cum am permis noi, judecătorii, acest cataclism rușinos, acest derapaj total al puterii care distruge și corupe umanitatea, normalitatea și cele mai elementare drepturi?

Cum a fost posibil că într-o țară europeană, aparent democrată, să asistăm nepăsători la un fenomen Pitești, de rit nou, în care, în numele unei minciuni, au fost sacrificați, cu senintate și plăcere perversă, oameni absolut NEVINOVAȚI?

Cum am putut să tăcem? Să întoarcem capul? Să preluăm pur și simplu, minciunile, doar pentru a fi noi înșine la adăpost?

Pentru a fi pe placul mulțimii în delir, care strigă «la pușcărie», fără să intereseze pe cineva, pe oricine, dacă oamenii aceia erau vinovați?

Am fost amenințată, somată, sfătuită să tac.

M-am gândit de nenumărate ori să plec, pentru că pot, liniștită, să pun robă în cui.

Am trecut pe lângă iad și am fost salvată de un infractor, da, recunosc, ce nu a vrut să mintă pentru a-și salva pielea. Altfel, acum așteptam, probabil inutil, liberarea condiționată.

Au fost condamnați oameni în numele unei iluzii

Dar, pentru numele lui Dumnezeu, cum vă puteți privi în oglindă, autori și complici, artizani ai acestor minciuni care au omorât oameni?

Cum puteți dormi? Cum puteți mânca? Va duceți liniștiți copiii la școală, știind că oameni nevinovați au murit din cauza insailarilor voastre?

Din cauza dorinței de a va vedea numele pe prima pagină a ziarelor? De a fi lăudați? De a vedea oamenii cum tremură în față voastră, cerșind milă, știind că aveți drept absolut de viață și de moarte asupra lor?

Au fost condamnați oameni în numele unei iluzii bine ticluite, transformată în armă politică.

Au putrezit la propriu în celule mizere, pline de gândaci, în mijlocul cărora trona câte un WC turcesc, în tip ce așteptau, inutil, dreptatea.

Dreptatea noastră este strâmbă

Dreptatea noastră era strâmbă, pentru ea contau doar urletele televiziunilor, satisfacția unor personaje care nu aveau ce caută în magistratură, dornice de preamărire și mănate de satisfacția meschină a omului mic care doboară un om, poate, mult mai mare. Doar pentru că poate.

Am asistat neputincioși la pervertirea ideii de justiție penală, devenită slogan de campanie, în timp ce marii și adevărații hoți erau bine mersi la adăpost de brațul lung al legii, furând liniștiți în continuare.

Da, știu, cu o floare nu se face primăvară.

Da, știu, vocea mea nu contează.

Nu am în spate pe nimeni și nici nu «am spate».

Da, știu, nu voi putea schimbă nimic, iar absența mea nu va conta.

Dar, nu am dreptul să tac, pentru că am fost la un milimetru de dezastrul care a ucis oameni și a aruncat dreptatea la gunoi.

Mi-e rușine că nu am văzut totul, că nu am urlat mai devreme și că nu pot să îndrept nimic.

Dar pot încă să vorbesc.

Și să spun:

Iertați-ne… dacă puteți….”, a scris judecătoarea Adriana Stoicescu pe Facebook.