Măgurele, laser frate! Editorial de Florian Bichir

Măgurele, laser frate! Editorial de Florian Bichir

Cred că una dintre cele mai mari nenorociri care s-a abătut asupra noastră cu această pandemie este încrederea în noi înșine.

Parcă nu eram destul de defetiști în privința viitorului, parcă nu eram sadomasochiști cu istoria și destinul nostru național...

O depresie generală face ravagii. Dincolo de diminutivele care circulă - Românica, românași - care nu aduc a drăgălășenie ci a dispreț, parcă nu mai suntem buni de nimic. Am ajuns un paria al Uniunii Europene, suntem un Neam care nu își poate construi viitorul, untem incapabili să generăm, să construim ceva.

Zilele trecute am participat la un seminar deștept, despre infrastructuri, cyber-informații și alte chestiuni din astea grele. Ceva, ceva mai știu, de fapt încerc să-mi aduc aminte pentru că am fost olimpic în liceu la fizică. Da, la fizică și țin minte și acum cum desenam cu gingășie efectul lui Bernoulli sub forma unui picior de adolescentă sub privirile uimite ale profesorului Tunaru.

Sincer n-am avut mare lucru de căștigat din acest seminar în afara unor amintiri juvenile. Dar am aflat de la cățiva oameni de șiință – da, culmea România mai are așa ceva – ce proiecte excepționale au loc sub ochii noștri.

Unul dintre ele are loc la Măgurele unde sub conducerea lui Nicolae Victor Zamfir, se dezvoltă proiectului Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP). Mai pe înțelesul nostru unul dintre cel mai puternic laser din lume.

Ca orice om care și-a trăit jumătate din viață sub comunism cunosc cam toate miturile și poveștile urbane despre laserul românesc. De la bășcălia de rigoare până la celebrul secret că rușii nu au intrat în 1968 în Romînia că îi topeam cu laserul!

În realitate Romînia are o tradiție unică în acest domeniu de la genialul Horia Hulubei la academicianul Nicolae Victor Zamfir, tatăl laserului de la Măgurele. Puțini oameni cunosc – eu am aflat-o în urmă cu cîteva zile - că Gérard Mourou, unul dintre cei trei cercetatori care au initiațiat în laserul de la Măgurele a primit premiul Nobel.

În 2018 Gérard Mourou a primit premiul Nobel pentru fizică, iar proiectul este inclus pe harta Forumului Strategic European pentru Infrastructuri de Cercetare.

Știu că mulți dintre cititori vor râde de mine. Ia uite domle acu a aflat ăsta... Și ce mare lucru... Ei bine e un mare lucru, iar eu în naționalismul meu desuet pentru alții sunt mîndru că la Măgurele se construiește cel mai mare laser din Europa.

Așa că vorba filmului; Laser, frate!

Ne puteți urmări și pe Google News