Scăpările legii care îi salvează pe șoferii drogați. Avertismentul unui procuror

Scăpările legii care îi salvează pe șoferii drogați. Avertismentul unui procuror Polițiști. Sursa: arhiva EVZ

Un șofer drogat poate scăpa nevinovat, în funcție de interpretarea pe care procurorii sau judecătorii o dau legii. Un procuror reclamă lipsa practicii unitate a instanțelor și parchetelor cu privire la șoferii depistați cu substanțe psihoactive doar în urină.

Magistrații avertizează cu privire la o problemă a legii care permite unor șoferi drogați să scape nepedepsiți. Aceștia fac referire la interpretările diferite date legii. Procuroarea Bogdana Pîntea, de la Parchetul Sibiu, atrage atenția asupra problemei și cere să fie reparată. Specializată în infracţiuni privind circulaţia rutieră și vorbește despre situațiile cu care se confruntă magistrații.

Astfel, explică magistratul, există persoane declarate nevinovate pentru aceleași fapte pentru care altele sunt trimise la închisoare pentru consum de droguri.

Magistrații interpretează diferit aceeași lege

Parchetele şi instanţele din România nu au o practică unitară privind şoferii depistați drogați la testele de urină. Iar de aici și problema gravă reclamată de procuroarea Bogdana Pîntea.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Subiectul cel mai important pe care doresc să îl ating azi este o practică neunitară în cadrul parchetelor şi al instanţelor din România. După ce un conducător auto este oprit în trafic, este dus la spital pentru a i se preleva mostre biologice de sânge şi urină”, a explicat procuroarea.

Rezultatele care dau bătăi de cap

Potrivit spuselor sale, magistrații se confruntă cu diferite situații din cauza rezultatelor testelor emise de Medicina legală. Aceasta pentru că nu sunt, de fiecare dată perfecte. Un buletin de analiză poate avea următoarele rezultate:

  • test pozitiv în urină şi în sânge;
  • test negativ atât în urină, cât şi în sânge;
  • test negativ în sânge, pozitiv în urină.

În acest din urmă scenariu, magistrații au o practică neunitară, atât la nivelul parchetelor, cât și a instanțelor. Bogdana Pîntea a vorbit pe acest subiect la conferinţa „Psihiatrie şi psihologie medico-legală” de la Facultatea de Medicină din Sibiu.

Magistrații se confruntă probleme

Procuroarea a explicat cum un şofer poate fi depistat pozitiv la consumul de canabis chiar dacă s-a drogat cu două săptămâni înainte de a fi prins. , Substanţă rămâne în urină până la 15 zile, iar o astfel de situație crează mari probleme. Ea a prezentat variantele pe care le au în vedere magistrații în astfel de cazuri.

„O primă opinie este aceea în care, atunci când se regăsesc doar în urină, substanţele psihoactive, nu se poate reţine dincolo de orice dubiu că făptuitorul, conducătorul auto se afla sub influenţa acestor substanţe la momentul conducerii, ceea ce duce la clasarea dosarului sau achitarea inculpatului, adică pur şi simplu se închide dosarul respectiv”, a arătat procuroarea.

Potrivit spuselor sale, această practică a apărut în urma unor rapoarte ale medicilor legali. Aceștia nu pot stabili, dincolo de orice dubiu că persoana era drogată la momentul în care a fost prinsă. Este posibil să fi consumat substanțele interzise anterior.

Rechizitoriul accidentului produs de Vlad Pascu. Filmul tragediei explicat de procurori

Vlad Pascu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Opinia care bagă oamenii la pușcărie

Cea de-a doua opinie face ca unele persoane să fie trimise în judecată, iar altele, nu, pentru aceeaşi faptă. Magistrații interpretează diferit aceleași prevederi.

„În ceea ce priveşte a doua opinie în practică, în care se spune aşa: nu are relevanţă dacă făptuitorul se afla sau nu se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, are relevanţă cantitatea de drog găsită în urină sau în sânge şi nu ne interesează dacă este găsită doar în urină şi se dispune trimiterea în judecată şi condamnarea acestor oameni, a explicat Bogdana Pîntea.

Magistrații arată cum se poate rezolva problema

În opinia procuroarei soluţia ar fi o clarificare adusă legii privind consumul de droguri. Ea arată că ar trebui ca reglementările să fie similare celor din cazul consumului de alcool. Bogdana Pîntea avertizează că problema este gravă și duce la decizii total contradictorii. Magistrații cer intervenția legiuitorilor care să rezolve problema, astfel încât să elimine ambiguităților.

„Dar o modificare legislativă consider că nu poate fi făcută fără opinia de specialitate, adică a medicilor. Trebuie analizate studii în domenii, pentru că, dacă la alcoolemie este clar, peste 0,80 la mie s-au făcut foarte multe studii care arată că atenţia scade cu până la 30 de ori, ori în cazul substanţelor psihoactive nu s-au făcut suficiente studii raportate raportate la valoarea din sânge”, a concluzionat Bogdana Pîntea.

Procuroarea consideră că doar printr-o colaborare între toți cei implicați se poate ajunge la o normă de lege previzibilă pentru șoferi.