Corina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declarat că a luat act cu îngrijorare de perspectiva pensiilor magistraților.
Demersul făcut de șefa ÎCCJ a apărut ca o consecință a îngrijorării magistraților, provocată de intenția Guvernului și a Parlamentului de a le anula pensiile de serviciu. Nu iau în discuție temeinicia juridică a argumentelor aduse în favoarea rămânerii în vigoare a actualei formule de stabilire a acestor pensii și nici baza morală, în raport de celelalte categorii profesionale, pentru că nu sunt de principiul „să moară capra vecinului”, unul care să-i tragă și pe magistrați în sărăcia în care trăiesc ceilalți pensionari, cu nimic mai neoameni însă decât primii.
Spune doamna magistrat-președinte al ÎCCJ că intenția legislativă de desființare a pensiilor de serviciu ale magistraților ar afecta „grav echilibrul sistemului judiciar si garanțiile de independență ale acestuia”. Câteva rânduri mai jos în același document, puterile statului în ansamblul lor sunt solicitate să „își asume valorile apărării independenței justiției și garantării unui serviciu public al justiției de calitate nu numai la nivel declarativ, ci în mod efectiv și concret, inclusiv în ceea ce privește corecta finanțare a sistemului judiciar și dreptul la pensie de serviciu al judecătorilor și procurorilor, drept care nu constituie un privilegiu, ci o compensație pentru incompatibilitățile și interdicțiile la care aceștia sunt supuși tocmai pentru asigurarea independenței și imparțialității lor, dar și pentru condițiile concrete în care se desfășoară activitatea judecătorilor (supraîncărcare, sedii improprii, boli profesionale, inflație legislativă ș.a.m.d) și care le afectează în mod real sănătatea, cu impact direct asupra duratei vieții profesionale.”
Repet, mă număr printre cei care înțeleg rațiunea pensiilor de serviciu, înțeleg și reacția la unison, chestie rară la magistrați, mai ales atunci când este vorba despre solidaritate de opinie la judecători, cât și la procurori, înțeleg și că maieul este așezat mai aproape de piele decât cămașa, pot înțelege, chiar dacă nu sunt de acord cu el, egoismul de breaslă, de tip „Lasă, bine că ne este nouă bine, ceilalți să se descurce!”.
Ceea ce nu înțeleg în ruptul capului este altceva. Dacă în chestiunea pensiilor de serviciu magistrații acționează ca un cor perfect acordat și dacă afirmă toți ca unul și unul ca toți că intenția de eliminare a pensiilor lor este un atac la „independență” și periclitează „imparțialitatea”, cum se face că în chestiunea Protocoalelor nu s-au simțit deloc deranjați cei mai mulți dintre ei? Cu venituri mai mari, sau ceva mai mici, un om, fie el și un magistrat, poate fi la fel de cinstit, la fel de independent, la fel de imparțial. Asta, dacă este dotat de la Dumnezeu cu coloană vertebrală, cu demnitate și caracter, dacă are bagajul axiologic bine clădit pe carte și pe educație. Este știut, Protocoalele care i-au așezat la bunul plac al securiștilor, i-au transformat pe magistrații din zona de interes operativ, de poliție politică, a Cooperativei de Criminalitate Organizată Coldea-Kovesi, în complici, în executanți orbește. Cu toate astea, nu au existat, cu rare excepții, reacții de „îngrijorare” cu privire la „independența” lor, nu și-au simțit periclitată „imparțialitatea”, deși exact aceste două caracteristici le erau călcate de securiști în picioare. Nici măcar atunci când dintre ei au fost ridicați colegi de-ai lor, pentru că nu executau întocmai și pe loc. Teroarea au suportat-o fără probleme, pentru că era pe bani mulți.
Am toate motivele să cred că, după această capcană în care au căzut, imaginea publică a magistraților este praf și pulbere. Cum se vede ea? Oribil! Să fie urmăriți penal de SIIJ, pentru infracțiunile săvârșite, nu vor, să răspundă patrimonial pentru erorile judiciare comise cu rea-credință sau din gravă neglijență, nu vor, în schimb vor pensii astronomice, mai mari decât ale absolut oricui din țara asta. De ce, „capcană”? Pentru că, din multe motive, care mai de care mai legale și mai de nezdruncinat, nu se va umbla cu niciun leu la sistemul lor de pensie, dar va părea că de silă, de milă, de voie, de nevoie, Puterea a cedat șantajului magistraților.
De fapt, nici nu cred că actuala Putere a dorit vreo clipă să le umble la buzunare magistraților. Cred că a dorit doar să le arate pisica, să-i aservească prin înăbușirea oricărui puseu de demnitate de breaslă, de elită, și să-i compromită definitiv în ochii populației.
Recomandările noastre
