Magie la FESTIVALUL LUMINII în centrul TIMIȘOAREI

Magie la FESTIVALUL LUMINII în centrul TIMIȘOAREI

Mii de candele au fost aprinse, ieri seara, în Piaţa Unirii din Timişoara, iar trecătorii au putut admira un spectacol de jonglerii cu foc, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Luminii

Timişorenii care s-au plimbat, sâmbătă seara, prin Piaţa Unirii, au avut parte de o surpriză: pe aleile din centrul oraşului au fost aprinse mii de candele la Festivalul Luminii.

Acţiunea a făcut parte din cadrul Festivalului Luminii, organizat în mai multe oraşe din ţară, care în acest an a ajuns la ediţia cu numărul 13, informează Mediafax.

În cele câteva ore în care festivalul s-a desfăşurat la Timişoara, trecătorii au putut lua parte la ateliere de realizat coşuri împletite, noduri, jonglerii sau de prim ajutor.

Spre seară, au fost organizate trei concerte, iar când întunericul s-a lăsat, reprezentanţii municipalităţii au oprit iluminatul public pentru ca miile de gluguţe să fie aprinse. Momentul cel mai aşteptat al festivalului a fost un spectacol de jonglerii cu foc, urmărit de sute de timişoreni.

Micile cutiuţe din hârtie în care au fost aşezate lumânările rotunde au putut fi luate acasă de doritori, la finalul evenimentului.

Festivalul Luminii este organizat în fiecare an de către Organizaţia Naţională “Cercetaşii României” cu scopul de a le aminti oamenilor de frumuseţea lucrurilor mărunte din viaţa lor.

„Anual, timp de câteva ore, cercetaşii doresc să le amintească membrilor comunităţii locale de bucuria lucrurilor mărunte. Împreună cu partenerii lor, aceştia transformă oraşele în care trăiesc într-un spaţiu magic, în care fiecare poate să redevină copil şi să descopere lucrurile care îl fac mai fericit”, transmit organizatorii Festivalului Luminii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News