Macron cere Armeniei și Azerbaidjanului să negocieze „fără întârziere”

Macron cere Armeniei și Azerbaidjanului să negocieze „fără întârziere”Sursa: arhivă EVZ

Luni, 26 septembrie, președintele francez Emmanuel Macron a cerut Armeniei și Azerbaidjanului să înceapă negocierile "fără întârziere" pentru a obține o "pace durabilă", primindu-l pe prim-ministrul armean.

"Utilizarea forței nu poate fi soluția pentru Armenia, la fel ca pentru Azerbaidjan, iar dialogul trebuie restabilit fără întârziere", a subliniat el, alături de Nikol Paşinian, pentru presă. "Toate problemele restante și multe dintre ele, știm, trebuie rezolvate exclusiv prin negociere", a insistat preşedintele francez, scrie Le Figaro.

Ciocniri mortale, care au ucis aproape 300 de persoane, au izbucnit pe 13 septembrie la granița dintre cele două țări, care se învinuiesc reciproc pentru cele mai violente lupte de după războiul din 2020 pentru controlul enclavei Nagorno Karabah. "Situația rămâne foarte critică pe teren", a menționat președintele Macron. "Teritoriul Armeniei a fost vizat, infrastructura civilă a fost distrusă", a spus el, numind situația "inacceptabilă".

"Faptul că granița nu este delimitată nu poate justifica avansuri pe teritoriul celeilalte țări", a continuat el, în direcția Baku. "Nu putem construi pacea în timp ce facem să planeze amenințarea utilizării forței", a adăugat el, precizând că se va întâlni "în următoarele ore" şi cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev.

Franța va vedea cum poate "contribui, alături de Uniunea Europeană și de celelalte puteri implicate, la progrese în interesul unei păci durabile", în special în ceea ce privește "delimitarea graniței" dintre cele două țări, a adăugat Emmanuel Macron.

La rândul său, Nikol Paşinian a contestat lipsa delimitării granițelor dintre cele două țări. "Nu corespunde realității", a spus el. "Granițele administrative dintre Armenia sovietică și Azerbaidjanul sovietic au devenit granițe de stat de când cele două țări au semnat și ratificat acordul de instituire a Comunității Statelor Independente", care reunește mai multe țări din fosta URSS, în 1991, a spus el.

"Este necesar ca granițele recunoscute bilateral prin acordul din 8 decembrie 1991 să devină baza negocierilor" dintre cele două țări, a insistat premierul armean.  "Dreptul și securitatea armenilor din Nagorno-Karabah trebuie garantate", a mai subliniat el. (Traducerea: Rodezia Costea, RADOR)