Un referendum pentru reducerea numărului de deputați, cuplat cu alegerile europarlamentare din mai 2019, este găselnița prin care președintele Franței speră să se reinventeze și să iasă din grava criză în care s-a adâncit.

Când, pe 7 mai 2017, Emmanuel Macron câștiga „en fanfare”, cu 66%, alegerile prezidențiale, nimeni nu bănuia prăbușirea rapidă pe care acesta o va cunoaște. După un an și jumătate, „tânăra speranță” a politicii se află la cel mai scăzut nivel de popularitate dintre toți președinții Franței, din 1958 încoace. Nemulțumirile sociale ale francezilor ( „Vestele Galbene” sunt doar vârful aisbergului) pun în pericol și ambițiile europene al lui Macron. Încurajat de șubrezenia lui Merkel, omul de la Elysée nu și-a ascuns intenția de a se pune în fruntea mișcării de reformare a Europei. El spera ca acest moment de grație să îl constituie alegerile europarlamentare din mai 2019, și ca formațiunea sa, „En Marche!”, să înregistreze o victorie atât de concludentă încât să pună cu botul pe labe partidele naționaliste și euro-sceptice.

Însă Macron băltește în sondaje sub cota de 30%, în vreme ce „Vestele Galbene” se organizează politic, prezentând cel puțin o listă la europarlamentare, a cărei popularitate a fost încă din prima zi mult peste așteptări: 13%.

Dacă vrea să-și relanseze președinția, șeful statului are nevoie de o mișcare politică spectaculoasă și rapidă. „Nu își permite o cacealma. Altfel, suntem măturați”, ar fi spus un ministru citat de Le Figaro.

Potrivit aceleiași surse, Macron are pe masă patru cărți pentru a ieși din clinci. Prima ar fi dizolvarea Adunării Naționale, parlamentul francez. O ipoteză puțin probabilă, care ar provoca nemulțumirea generală a clasei politice, inclusiv a celor din formațiunea lui Macron.

 A doua, o dezbatere cu sindicatele. „Aceasta sperie pe toată lumea, este o practică pe care francezii o detestă, iar corpurile sociale intermediare sunt la fel de detestate ca acelea politice”, afirmă un reprezentant al partidului „En Marche!”.

A treia ipoteză de lucru ar fi o remaniere guvernamentală, dar care, potrivit unui apropiat al șefului statului, citat de Le Figaro, nu ar avea „nici un efect” asupra opiniei publice.

A patra variantă (și cea mai serioasă) este cea a unui referendum. „Nu o exclud, face parte din ipotezele aflate pe masă”, a declarat Macron săptămâna trecută la o întâlnire cu ziariștii.

 

Asul din mânecă

Ideea unui referendum nu este nouă: mai mulți parlamentari „En Marche!” o susțin de câtva timp și este tot mai apreciată în anturajul guvernamental și prezidențial. Presat puternic de „Vestele Galbene”, Macron a lansat o așa-numită „Mare Dezbatere” a puterii cu francezii, programată să aibă loc între 15 ianuarie și 15 martie 2019. Dar semnalele nu sunt încurajatoare: populația, exasperată de scăderea nivelului de trai, de puzderia de imigranți, de fiscalitatea împovărătoare și de aroganța elitelor conducătoare, vede cum se vorbește enorm despre nimic (imigrația, de pildă, a fost scoasă rapid de pe lista temelor supuse dezbaterii). „Referendumul i-ar putea permite președintelui să iasă câștigat din Marea Dezbatere”, apreciază unul dintre apropiații lui Macron, citat de ziarul francez. „La început nu era prea încântat, dar în ultimele zile, pare convins să îl facă (referendumul).”

 

Precedentul Băsescu

În 2009, înaintea alegerilor prezidențiale pentru un al doilea mandat, Traian Băsescu se afla la strâmtoare: sondajele îl dădeau umăr la umăr cu contracandidatul său, Mircea Geoană. La fel ca Macron, Băsescu avea nevoie de o „mișcare politică spectaculoasă și rapidă”. Mizând pe nemulțumirea românilor față de clasa politică în general, el convoacă un referendum în aceeași zi cu turul I al ale gerilor prezidențiale (22 noiembrie 2009), având două întrebări: „1. Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România? 2. Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?”

Potrivit datelor BEC, prezența la urne a fost de 51%, iar 72% dintre alegători au răspuns afirmativ. Manevra a părut să funcționeze: Traian Băsescu a intrat în turul II și apoi a câștigat un nou mandat prezidențial în fața lui Mircea Geoană.

Cuplajul cu Europenele

Pentru ca Macron să obțină un câștig suficient de mare încât să-i relanseze cariera politică este nevoie de o întrebare „cu greutate” și de o dată de organizare „strategică”. Potrivit unei dezvăluiri din Le Journal du Dimanche, cele mai mari șanse le-ar avea o întrebare referitoare la necesitatea reducerii numărului de parlamentari, iar data cea mai probabilă a plebiscitului este 26 mai 2019. Adică în aceeași zi cu alegerile europarlamentare. Potrivit surselor citate, Macron ar trebui să ia o decizie privind cuplarea scrutinurilor săptămâna viitoare.

„Există un avantaj tehnic, deoarece simultaneitatea celor două scrutinuri produce economii; un avantaj politic, deoarece permite o ieșire politică foarte apropiată de Marea Dezbatere; și, în fine, tactică pentru președinte, deoarece ar pune opoziția în fața contradicțiilor sale: cum vor explica Republicanii (dreapta) în campanie că sunt împotriva reducerii numărului de aleși”, a comentat un apropiat al președintelui.

De altfel, opoziția a reacționat rapid protestând față de ideea unui astfel de referendum. Marine Le Pen, lidera Adunării Naționale, vede aici o „stratagemă” a șefului statului pentru a „distrage atenția” de la europarlamentare, iar Laurent Wauquiez, șeful Republicanilor, a avertizat asupra riscului ca referendumul să se refere la subiecte „foarte rupte de preocupările francezilor”.

Emmanuel Macron îi va primi săptămâna aceasta la Palatul Elysée pe șefii formațiunilor politice și ai grupurilor parlamentare, cărora este probabil că le va comunica oficial intenția sa. Un apropiat al președintelui își freacă palmele de bucurie: „Perspectiva unui referendum aduce vizibilitate la sfârșitul Marii Dezbateri”.

În a V-a Republică franceză, care a început în 1958, deși președintele are dreptul de a organiza referendumuri, au fost organizate doar nouă consultări. Celebru a rămas cel din 2005, convocat de Jacques Chirac, în care francezii au respins Constituția UE. Acest eveniment a determinat liderii europeni să reboteze Constituția cu numele de Tratatul de la Lisabona și să renunțe la referendumuri pentru aprobare