Macovei reacţionează după ce Adrian Năstase a declarat că DOSARELE privind retrocedările ilegale sunt OPERA fostului ministru de justiţie. SCANDALUL se intensifică
- Anca Lupescu
- 11 decembrie 2015, 10:24
Legea referitoare la retrocedări este bună, însă oamenii care o aplică sunt corupţi, a declarat fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, pentru Mediafax, spunând că Adrian Năstase trebuie să-şi ceară scuze pentru că afirmaţia potrivit căreia scandalurile au la bază legea avizată de ea, în 2005.
"Nu legea e proastă, oamenii care au aplicat-o au fost corupţi. Dacă titlurile de proprietate erau înregistrate şi se respecta ordinea şi se restituiau în acea ordine şi cu expertize corecte era foarte bine. Deci oamenii care au fost numiţi acolo şi de Tăriceanu şi de alte partide, oamenii aceia sunt de vină, au fost oameni corupţi", a declarat vineri fostul ministru al Justiţiei.
Fostul ministru a mai spus că Adrian Năstase trebuie să-şi ceară scuze public pentru afirmaţiile sale, potrivit cărora toate scandalurile privind retrocedări sunt legate de aplicarea legii promovate de Monica Macovei în 2005, precizând că trebuie văzut dacă de acolo au pornit demersuri aberante.
"Nu i-am pus eu, Monica Macovei, să încalce legea, să ia şpagă, să dea prioritatea unora în faţa altora, aşa încât să-şi ceară scuze public pentru această minciună pe care o spune", a spus fostul ministru.
"Legislaţia, şi în materia restituirii proprietăţii, este făcută să fie respectată, nu să fie încălcată. Nu i-am pus eu să ia şpagă pe cei de la ANRP, aşa că domnul Adrian Năstase sau condamnatul Adrian Năstase ar trebui să judece un pic, să aibă puţină logică, să-şi dea seama că cei de la ANRP sau oricine altcineva care a luat şpagă a luat-o prin încălcarea unei legi", a mai spus Macovei.