M5S: Și-apoi? Lunga criză din Italia pare să se termine cu o separare

M5S: Și-apoi? Lunga criză din Italia pare să se termine cu o separare

EURONEWS (Italia), 30 iunie 2021- A fost odată Beppe Grillo, a existat o mișcare formată din meetup și dintr-o tentativă de democrație digitală, a existat un lider cu oamenii săi, și era lider pentru că dorea să fie un garant. Și au mai fost mulți de nu: inițial față de Euro, față de TAV TAP și multe alte infrastructuri, față o castă politică care nu era bună de nimic.

Și-a fost apoi Giuseppe Conte, care s-a definit avocatul poporului atunci când i s-a oferit președinția Consiliului, când cele 5 stele, care deveniseră primul partid, au trebuit să se adapteze și să se alieze, pentru că altfel nu ar fi putut guverna. O poveste lungă, care a trecut prin două guverne cu culori diferite și opuse, până când conducerea mișcării pare-se că s-a dizolvat:

„O forță politică care dorește să joace un rol principal nu se poate încredința schemei unui lider din umbră flancat de o marionetă. În orice caz, eu nu aș putea fi niciodată acea marionetă”.

Acesta a fost un fel de ultimatum al lui Conte, povestea zilei de luni, exact în momentul în care Luigi Di Maio îi întâmpina pe miniștrii de externe din întreaga lume.

Reprezentând un guvern din care face parte și ceea ce rămâne din M5S și, în fond, și din mișcare, el fiind unul dintre lideri și nu se știe niciodată dacă nu va ajunge să preia din nou conducerea.

Şi în timp ce G20 este în plină desfășurare, Grillo scrie despre Conte pe blogul său:

„Nu are nici viziune politică, nici abilități manageriale. Nu are experiență în organizații și nici capacitate de inovare. Eu unul am înțeles acest lucru și sper că-l veți înțelege și voi. Nu putem lăsa ca o mișcare născută pentru răspândirea directă și participativă a democrației să se transforme într-un partid cu regim unipersonal, guvernat de un statut din secolul al XVII-lea”.

„Prin urmare - a concluzionat el - indic ca membrii Mișcării 5 Stele să organizeze o serie de consultări online pentru alegerea Comitetului director, care se vor desfășura pe Platforma Rousseau”.

Ce se va întâmpla acum în Mișcare rămâne încă de văzut, însă dezbaterea dintre cei doi privind leadership-ul pare a fi deja încheiată.

"Dacă mergem înainte? Niciodată înapoi, am fost dezamăgit, dar nu atât de mult și a fost un sentiment personal. Cred că acest punct de cotitură este o mortificare pentru o întreagă comunitate pe care am cunoscut-o bine și am apreciat-o: de fete, băieți și adulți care au crezut în anumite idealuri. Este o mare mortificare pentru toți", a comentat apoi Conte interceptat de LaPresse. Potrivit agenției "se respiră un aer de divizare".

 

Articol de Diego Malcangi 

Traducerea Cătălina Păunel/cpaunel/fmatei