Lupta pentru șefia PNL e mai strânsă decât pare la prima vedere. Organizațiile partidului ar putea să întoarcă toate calculele

Lupta pentru șefia PNL e mai strânsă decât pare la prima vedere. Organizațiile partidului ar putea să întoarcă toate calculele

Topul organizaţiilor performante din PNL şi preferinţa lor pentru unu sau altul dintre candidaţii la şefia partidului arată o luptă mult mai strânsă decât impresia pe care o lasă poziţionarea personală a șefilor de filiale.

Imaginea care s-a conturat la depunerea moţiunilor şi în urma alegerii şefilor de organizaţii judeţene pare să indice un avans considerabil al lui FlorinCîţu în lupta cu Ludovic Orban.

Joc complicat în filialele partidului

Cu toate acestea, jocurile de culise de la nivelul filialelor sunt mult mai complexe și nu e obligatoriu ca liderul să decidă în totalitate cum vor vota delegaţii. Comisia de Organizare a Congresului a finalizat calculele privind norma de reprezentare a fiecărei filiale pentru alegerile din 25 septembrie, astfel încât la eveniment să aibă drept de vot fix 5.000 de delegaţi. Potrivit documentului final, cea mai mare organizaţie din punct de vedere al numărului de delegaţi este PNL Bihor, care are 191 de delegaţi, în timp ce filiala cea mai slabă este Harghita, cu doar 19 delegaţi. PNL Bihor, filiala condusă de Ilie Bolojan, a validat moţiunea Orban, însă nu are o decizie oficială privind şi votarea actualului şef al partidului. Bolojan a preferat să se declare neutru, însă mai mulţi lideri ai filialei, printre care deputaţii Ioan Cupşa şi Kiss Janos, au anunţat că ei îl votează pe Ludovic Orban.

Chiar dacă liderii îl votează pe Cîțu, sunt delegați care îl preferă pe Orban

PNL Cluj este a doua filială ca forţă, cu 180 de delegaţi. Deşi organizaţia şi-a asumat susţinerea lui Cîţu, iar lideri precu, Emil Boc sau Daniel Buda sunt în totalitate lângă premier, există şi o aripă disidentă. Grupul controlat de ministrul Adrian Oros (Agricultură) şi unii primari vor merge pe mâna lui Orban. Filiala Prahova, condusă de Iulian Dumitrescu, va urmări ca cei 170 de delegaţi să voteze în proporţie covârşitoare cu premierul, mai ales că preşedintele organizaţiei vrea şi o funcţie de prim-vicepreşedinte la nivel naţional. PNL Sibiu (154 de delegaţi) e condus de Raluca Turcan, membră a echipei Cîţu, dar care se află în dizgraţia premierului. Echipa Orban speră să rupă din această filială aproape jumătate din voturi. O situaţie și mai complicată este în a cincea filială ca număr de la Congres: PNL Iaşi (147 de delegaţi). Alexandru Muraru, consilier al premierului, o conduce, dar Costel Alexe, şeful CJ Iaşi, controlează o parte din primarii şi membrii de partid. Alexe a rămas fidel echipei Orban.

Organizațiile care s-au declarat neutre au un cuvânt greu de spus

Sunt și organizaţii puternice care rămân încă neutre PNL Alba (146 de delegaţi) a fost câştigată de un membru al echipei Cîţu, Ion Dumitrel, dar şi aici gruparea Orban, condusă de Mircea Hava, adună o parte din parlamentari şi primari. Organizaţiile Giurgiu (145 de delegaţi) şi Constanţa (144 de delegaţi), conduse de Dan Motreanu, respectiv Bogdan Huţucă, nu vor impune un vot pentru unul sau altul dintre candidaţi. Ultimele două formaţiuni din top 10 organizaţii performante sunt Suceava (142 de delegaţi) şi Teleormanul (141 de delegaţi). Suceava este condusă cu mână de fier de Gheorghe Flutur, cel care ţinteşte şi o funcţie de prim-vicepreşedinte naţional, aşa că delegaţii vor fi pro-Cîţu. Pe de altă parte, în Teleorman şeful filialei, Eugen Pîrvulescu (aflat sub control judiciar), a anunţat că îl sprijină pe premier, dar organizaţia este divizată.

Diviziunile din filiale vor juca un rol important

În ţară mai sunt filiale în care un număr mare de voturi vor merge către ambii candidaţi, pentru că organizaţiile sunt divizate intern, cum sunt cazurile PNL Arad (128 de delegaţi), Galaţi (101 delegaţi), Ilfov (138 de delegaţi) sau Timiş (133 de delegaţi). Recomandarea Centrului Organizaţiilor din teritoriu li s-a recomandat să pună pe lista delegaţi pentru Congres atât oameni cu „performanţă”, adică primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni, dar în acelaşi timp să se ţină cont de criteriul reprezentativităţii, adică să aibă liberali din organizaţiile de tineret, de seniori sau de femei, scrie adevărul.ro.