Chiar şefii sistemului de Justiţie poartă răspunderea pentru presiunea politică asupra Justiției şi pentru erodarea credibilităţii publice în lupta anticorupţie. Şi chemarea ca publicul să facă zid în jurul Justiției, pe care o fac suporterii anticorupției și instigarea la tăierea de capete a șefilor Justiției, venită din Parlament, sunt la fel de manipulative. Ambele speculează isteria, nu raţiunea; clivajul, nu înţelegerea și funcționarea.

Încătuşarea ostentativă a acuzaţilor, persoane publice; recurgerea pe scară largă la arestul preventiv , deşi evident cei acuzaţi erau gulere albe, socialmente paşnici, nu ucigaşi de martori; declarații pasionale ale şefilor din sistem, fără răspundere față de drepturi civile -  toate au săpat la temelia încrederii în neutralitatea anticorupţiei. Când șefa DNA pomenește despre arestarea a o mie de oameni în caz de necesitate, asta nu se califică ca prețuire a opiniei publice; când cazul Rarinca indică un abuz al sistemului ca urmare a unei plângeri depuse de chiar şefa Înaltei Curţi, asta nu dovedește funcționalitate instituțională.

Toate arată pierderea modestiei şi simţului autocenzurii de către reprezentanţii sistemului de Justiţie, copleșiți de misiunea salvării României de politicienii pe care chiar românii i-au ales.  Este drept că românii nu i-au ales pe politicieni să fure.  Dar aici merită amintit un lucru, pentru a atrage atenția că problema corupției clasei politice este mai profundă decât poate trata medicamentația livrată prin arestul preventiv.  În alegerile parlamentare din 2008 între ministrul Justiţiei tânăr, cu școală și experiență administrativă și un domn căptușit cu dosare penale, electoratul îl alegea în cunoștință de cauză, chiar pe cel cu dosare penale.  România are nevoie de informare și educație civică, dar asta cere expertiză, bune practici şi indici de funcționalitate instituțională, nu lideri și instituții copleșiți de importanța proprie.

Vina pe care o poartă şefii Justiţiei – definite simbolic prin şefa DNA şi şefa Înaltei Curţi  - ține de pierderea modestiei și a lucidității funcționale pe fondul exploziei simpatiei publice pentru Justiție în condițiile în care Justiția se lupta cu cel mai rău privit actor public: clasa politică.  Suporterii campaniei anticorupție să știe că procentele de încredere publică în Justiție, nu arată opinia românilor că Justiția funcționează bine ca serviciu public:  prin judecarea cu celeritate, prin rechizitorii riguroase, prin practica clară și unitară.  Nu.  Sursa potenței din sondajele de opinie publică a Justiției este opoziția față de clasa politică vehement criticată. E lesne a părea înalt, când te proțăpești lângă un pitic, însă asta nu te califică automat pentru competență sau bun simț.

Opunându-se unei clase politice dezinteresată de obiectivele generale pentru care a fost aleasă și urmărind propria înavuțire, sistemul de Justiţie a devenit refugiu al speranţei publice că există pedeapsa pentru casta intangibilă a politicienilor.  De aici însă, până la suspiciunea lipsei de temeinicie a fost un pas - așa suspecții au părut că sunt trataţi în funcție de credibilitatea lor publică.  

Ca unul care măcar a citat prin examene din mai vechea, dar suficient de actuală, „Românii după 1989”, am apreciere și pentru debitul argumentativ carismatic al Alinei Mungiu și pentru combativitatea cu care a umărit schimbarea mentalității și funcționalitatea instituțiilor noastre balcanice.  Greu îi pot însă pricepe răspunsul când întrebată despre suprautilizarea cătuşelor la tv răspunde: „semnifică... deci la noi asta este mai ales pentru statul de drept, nu pentru lupta anticorupţie; semnifică faptul că era privilegiată în care erau oameni deasupra legii s-a terminat.” 

În primul rând, pentru că folosesc adesea, profesional, argumentul simbolisticii publice, pot spune că în lipsa unui sondaj pe tematica în discuţie, poate fi unul dintre cele mai imprecise şi manipulative argumente.  Păi dacă lupta anticorupţie lucrează cu simboluri, cum să mai cred eu ca cetăţean că-i coincidenţa chemarea lui Victor Ponta la DNA, chiar când Opoziţia depune moţiunea cu care speră să înlocuiască guvernul?

În al doilea rând, aş aduce în discuţie o cercetare a INSCOP din aprilie-mai 2015, care arată ce ușor poate fi pervertit  simțul democratic al publicului cu simboluri. La întrebarea care este cea mai importantă instituție a democrației : 30% din respondenți răspund „Justiția”, în timp ce doar 15,6% răspund „Parlamentul”.  Am reușit prin campania televizată anticorupție să sufocăm democrația cu justițiarism.

Păi dacă simbolistica exersată pe acuzații inutil umiliți, purtați prin mulţimea agitată din fața DNA, a ajuns practică judiciară, atunci de ce Parlamentul să nu uzeze simbolistica democraţiei întorcând spatele prin vot solicitărilor procurorilor?

Despre o instituție, se știe că trebuie să-și revizuiască comunicarea în spaţiul public, când după o perioadă de susținere publică, încep să apară tot mai multe critici, iar suportul, deşi încă aparent omogen, este fisurat de întrebări legate de activitatea și motivațiile institutiţiei respective. Este valabil pentru Justitie si lupta anticorupție.

Din cauza folosirii ostentative a cătușelor, a suprautilizării arestului preventiv , a aroganței hrănite cu impresia că se află într-o luptă sfântă cu clasa politică, nu într-un banal job cu indicatori de funcţionalitate, șefii Justiției se fac răspunzători pentru indiferenţa publică faţă de asaltul politicienilor împotriva a ceea ce tot mai sceptic numim lupta anticorupție.

 

Ioan Angelin

Licențiat în marketing politic. Masterand al ASE și SNSPA în comunicare și marketing politic. Specializat în comunicare strategică, analiză media si cercetare de opinie. 11 ani de experiență în comunicare politică și campanii electorale; consultanță de cercetare, strategie si mesaj in campanii de comunicare pentru partide si lideri politici, organizații civice si companii private.