Petrolul Ploiești a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul jucat în Liga Europa, contra cehilor de la Plzen.
Ploieștiul a căzut pradă deznădejdii la finalul meciului cu cehii de la Viktoria Plzen, pe care Petrolul l-a disputat în prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Europa.
„Găzarii” au muncit din răsputeri pentru un succes care să bucure un stadion entuziast, dar finalul a fost dramatic, iar jucătorii lui Răzvan Lucescu au fost nevoiți să se mulțumească doar cu un egal (scor 1-1).
Lucescu: „Este o mare dezamăgire”
„Lupii” au deschis scorul prin Adrian Mutu, cu un sfert de oră înaintea finalului, dar oaspeții au egalat prin Kolar (90+1).
Încă o dată, Răzvan Lucescu, tehnicianul Petrolului, nu a scăpat de blestemul rezultatelor de egalitate, iar echipa sa va juca un meci decisiv, joi, 7 august, la Plzen, pentru calificarea în play-off. „Este o mare dezamăgire, pentru că am primit gol într-o repriză pe care am controlato și am și înscris. Am condus până în minutul 90+1. Am primit golul după o ușurință incredibilă. Am întâlnit un adversar care are o liniște și o siguranță foarte mari ca echipă. Cehii au jucat în Liga Campionilor împotriva unor adversari puternici, ceea ce le dă liniște și siguranță. Au ajuns foarte repede cu pase rapide în careul nostru, în timp ce noi a trebuit să muncim foarte mult. În repriza a doua am jucat mult mai bine”, a spus Lucescu junior.
„Briliantul” și-a pus suporterii în cap
Adrian Mutu, marcatorul golului, a fost rezervă în meciul cu Viktoria, a intrat pe teren în minutul 56, iar după ce a marcat, a făcut un gest către fanii Petrolului, cerându- le acestora să tacă. La final, fiind apostrofat de ultrași, „Briliantul” s-a dus să discute față în față și i-a oferit tricoul unuia dintre lideri. „Nu este vorba de niciun conflict. Între mine și suporteri nu e nimic, din contră, simt căldura și suportul lor. Se așteaptă mai mult de la mine pentru că sunt Adrian Mutu, am demonstrat ce am demonstrat în cariera mea. Sunt obișnuit să mai fiu și fluierat”, a spus Mutu.
Atacantul este de părere că Petrolul se poate califica, peste o săptămână, în meciul retur ce se da disputa la Plzen. „Nu cred că a fost vorba de o relaxare a noastră pe final. Ei au o echipă bună, dar nu invincibilă. Mergem să câştigăm în Cehia şi să ne calificăm. Suntem forţaţi să uităm acest episod şi să ne concentrăm pe meciul de campionat cu FC Botoşani”, a mai afirmat Adrian Mutu.
CFR nu a jucat nimic în Belarus
CFR Cluj, cealaltă echipă românească participantă în Liga Europa, a jucat foarte modest, în Belarus, și a pierdut la limită, scor 0-1, în fața celor de la Dinamo Minsk. Însă calificarea nu e pierdută.
„Acest rezultat ne lasă suficiente speranțe de calificare. Trebuie să jucăm cu totul altfel decât am făcut-o în tur și să profităm de avantajul terenului propriu”, a spus Vasile Miriuță, antrenorul „feroviarilor”.