Luna iulie 2022, record în ce privește temperaturile caniculare. Valoarea maximă absolută lunară a fost depășită la 16 stații meteorologice

Luna iulie 2022, record în ce privește temperaturile caniculare. Valoarea maximă absolută lunară a fost depășită la 16 stații meteorologiceSursa: Dreamstime.com

În luna iulie 2022, temperatura maximă absolută lunară a fost depășită la 16 stații meteorologice din România. Pe de altă parte, cantitățile de precipitații au fost deficitare, în special în sudul Dobrogei, Munteniei și Crișanei, în Delta Dunării și izolat în restul regiunilor țării.

La stația meteorologică Vf. Omu, temperatura medie din luna iulie 2022 se situa în jurul valorii de 7,4 grade Celsius, în vreme ce la stația Drobeta-Turnu Severin ANM a măsurat 26,1 grade Celsius.

Record de temperaturi în luna iulie 2022

Valori de peste 24 de grade au fost resimțite în mare parte din Muntenia, Oltenia și Dobrogea, dar și în zona de vest a Banatului și Crișanei și în sudul Moldovei.

Temperaturi cuprinse între 22 - 24 de grade Celsius au fost înregistrate în mare parte din regiunile Moldova și Maramureș, zonele de deal din Muntenia și Oltenia, dar și estul Banatului și Crișanei, regiunile joase din Transilvania, areale din zonele de nord și sud ale Dobrogei și în Delta Dunării.

De altfel, mediile lunare ale temperaturilor s-au situat între 18 - 22 grade Celsius în mare parte din Transilvania. În zonele de munte, temperatura medie lunară a oscilat între 12 - 18 grade Celsius, în timp ce la altitudini de peste 2000 m, aceasta a înregistrat valori sub 12 grade.

Temperaturile medii ale aerului în luna iulie

În ce privește abaterile mari ale temperaturii medii a aerului în luna iulie, de peste 2,0 grade, acestea au fost resimțite pe areale extinse din regiunile Banat, Crișana, nord-vestul Transilvaniei, pe areale din Oltenia și Muntenia și local în regiunea montană.

Valori termice mai mari de 2,4 grade au fost raportate doar în Banat, Crișana și în jumătatea vestică a Transilvaniei. Cea mai mare abaterere a temperaturilor a fost de 2,7 grade, regăsită la stațiile meteorologice Șiria, Timișoara și Turda.

Regimul termic a fost cald în majoritatea țării. Acesta a fost catalogat drept foarte cald pe areale extinse din regiunile Muntenia, Oltenia și pe areale din partea sudică a Moldovei. Un regim termic extrem de cald a fost înregistrat în Banat, Crișana, în centrul și nord-vestul Transilvaniei, dar și în zona central-sudică a Maramureșului. Astfel, regimul termic s-a situat în limitele intervalului de referință doar în jumătatea de est a Deltei Dunării.

Regimul pluviometric al lunii iulie 2022

Cantitățile de precipitații au cuprins valori sub 30 mm în majoritatea zonelor Dobrogei, pe areale mai mari din Moldova, Oltenia, Muntenia și Crișana, în zona de nord și nord-vest a Banatului, dar și în nord-vestul Transilvaniei.

Regimul pluviometric a fost foarte deficitar în zone din Moldova, Muntenia și Transilvania, în jumătatea de sud a Crișanei, în extremitatea vestică a Banatului, în sudul Dobrogei și local în Delta Dunării și în Munții Carpați, conform Antena 3.