Am visat cretanii mințind, pe Buda vorbind, un fluture visînd că e om, o dușcă de țuică rece, și o hetairă care merită banii. Cum să mă plictisesc?
Se zice că, pe cînd era copil, Epimenide cretanul – cel cu paradoxul ”toți cretanii mint”, el însuși fiind cretan – ar fi ieșit cu oile la păscut și a adormit într-o peșteră. S-a întîmplat să fie peștera lui Zeus, iar Epimenide a dormit acolo 57 de ani. Cînd dormi atît de mult, viața curge mai degrabă în vis, chiar dacă în cazul lui Epimenide se consemnează și multe isprăvi pe care le-ar fi făcut după deșteptare. Somnul îndelungat, însă, contextualizează mărturiile potrivit cărora ar fi călătorit în India și l-ar fi vizitat pe Buda astfel încît acest episod trebuie privit cu mare grijă. Nu trebuie respinse, căci e sigur că s-a întîlnit cu Buda, doar că nu știm precis pe ce tărîm, în visul semicentenar ori în ceea ce numim îndeobște realitate. Mai important decît să știm cum de s-au întîlnit cei doi înțelepți, e ce și-au spus. Se zice că Epimenide ar fi întrebat: ”Care este cea mai bună întrebare care poate fi pusă și care este cel mai bun răspuns care se poate da?”, iar Buda ar fi răspuns: ”Cea mai bună întrebare care poate fi pusă este cea pe care tocmai mi-ai pus-o, iar cel mai bun răspuns care se poate da este răspunsul acesta, pe care ți-l dau acum.” În vis se întîmplă cele mai importante lucruri, așa că, dacă vi se întîmplă ceva cu adevărat important, puteți fi siguri că visați.
Zhuang Zhou, clasicul daoist, visa pulverizînd rațiunea cam în vremea în care Buda și Epimenide vorbeau. Zhuang a spus: ”Am visat într-o noapte că sînt un fluture care zbura de colo-colo, ușor și fără griji. În timpul visului, am trăit pur și simplu ca un fluture, am simțit tot ce simte un fluture, am plutit ca un fluture, eram un fluture. De atunci, nu mai știu dacă sînt un om care a visat un fluture sau un fluture care visează că e om”. Vorbele lui au făcut ocolul Chinei. Erau vremuri grele, de sîngeroase și aparent nesfîrșite războaie. Cînd dubiile lui Zhuang au fost povestite de cineva într-o piață dintr-un cătun uitat și sărac al Imperiului, un țăran sărac s-a ridicat și a spus: ”Și eu am pățit ceva asemănător. Am visat că aveam o sticlă cu țuică de orez. Eram așa de bucuros, că nu mai băusem de mult timp țuică de orez și îmi place atît de mult. De mulți ani nu mi-am mai permis țuică de orez și, iată, în vis o aveam. M-am gîndit că e mai bună dacă o beau caldă și am început să o încălzesc. Am găsit vreascuri, am aprins focul, am turnat țuica într-o oală, am pus-o pe foc, și cînd o vegheam să se încălzească bine, m-am trezit. Am privit în jur și nu aveam nici o sticlă de țuică de orez. M-am umplut de ciudă și mi-am zis: ce mi-o fi trebuit să o încălzesc, nu puteam să o beau rece, că dacă mă grăbeam și nu mai pierdeam timpul s-o încălzesc, apucam să o beau înainte să mă trezesc?”Așa au ajuns poveștile cu vise să umple Orientul.
Mai la Apus, într-un bazar din Babilon, o splendidă dansatoare a venit la cel mai bogat negustor și i-a spus: ”Astă-noapte am visat că m-ai chemat la tine să-ți dansez. Am dansat și te-am lăsat să te bucuri de șoldurile mele, de sînii mei, de buzele mele. Tariful meu pentru așa ceva este doi bani de aur. Plătește-mă!” Negustorului, firește, nici prin cap nu i-a trecut să o plătească și femeia a început să facă scandal. S-au apropiat negustorii și clienții din împrejurimi, au luat și ei cunoștință de litigiu și părerile au fost atît de împărțite încît a trebuit să se meargă la judecătorul cel înțelept. Judecătorul a ascultat pricina, a cumpănit un timp și a zis: ”Femeia asta are oarecum dreptate. Negustorule, dă-mi doi bani de aur.” Bombănind, negustorul s-a supus. I-a dat judecătorului doi bani de aur. Apoi, judecătorul a pus o oglindă astfel încît dansatoarea să poată vedea imaginea banilor, dar nu banii și i-a spus: ”Uite, vezi banii aceștia? Dacă îi vezi, înseamnă că ți-a și plătit.”
Ne puteți urmări și pe Google News
Fernando Savater: diferența cea mai importantă dintre viața cotidiană și vis este că, în vis, nu te plictisești niciodată.
Recomandările noastre
