Mai întâi a venit vestea de la Bruxelles că Boiko Borisov este nevinovat legat de lingourile de aur și teancurile de euro filmate în dormitorul său, deoarece fotografiile au fost trucate. Anunțul a fost făcut de un coleg de partid al lui Borisov din Partidul Popular European - europarlamentarul Tomas Zdechovsky. El a anunţat concluziile Parchetului bulgar, care până acum nu a considerat necesar să le anunţe oficial societăţii bulgare.
Tot miercuri, europarlamentarul bulgar de stânga Elena Ionceva, care face parte din grupul de monitorizare al PE pentru Bulgaria, a anunțat că în scrisoarea procuraturii bulgare către PE nu se precizează că fotografiile și videoclipurile din dormitorul lui Borisov au fost „manipulate”, notează Mediapool.
Patru dintre cele cinci expertize au arătat că nu s-au putut trage concluzii definitive. În aceeași zi, Comisia Europeană a ieșit cu noul raport privind statul de drept, care ridică din nou problema procurorului general intangibil. Și despre problemele cu justiția, lipsa unor condamnări suficiente pentru corupție la vârful guvernului etc. Astfel, lucrurile s-au aranjat. Gheșev l-a exonerat pe Borisov, EC l-a delegitimat pe Gheșev. De aici încolo începe bătălia pentru opinia publică din Bulgaria. Oamenilor li se vor prezenta două versiuni. Prima ne duce înapoi la punctul de pornire al protestului din vara anului 2020, când oamenii au cerut eliberarea statului de triumviratul Borisov-Gheșev-Peevski. Au cerut legalitate, integritate, ordine juridică.
Formațiunile „Continuăm Schimbarea” și Bulgaria Democrată
A doua versiune este cea a lui Borisov și a lui Gheșev - că Bulgaria este o țară guvernată de statul de drept, parchetul și-a făcut treaba, a efectuat expertize și acestea dovedesc că fotografiile au fost manipulate. Uitați de orice sertare, lingouri, pachete de bani. Uitați de „Mata Hari”. Această legitimare politică a lui Borisov vine într-un moment în care el este din nou în prima linie. Face conferințe de presă, ține discursuri de lider, inițiază proiecte de lege. În două cuvinte - se încălzește pentru putere. El și-a dat seama că nu poate face acest lucru singur și face propuneri „constructive” pentru formațiunile „Continuăm Schimbarea” și Bulgaria Democrată, al căror guvern l-a dat jos, pentru a forma un nou guvern „euroatlantic”. De data aceasta cu GERB. Oferta pentru un guvern „euroatlantic”, care ar trebui să includă în mod logic formațiunea Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS), cu orientare euroatlantică, vine cu plusuri. Practic, primiți 3 în 1. „Borisov - Gheșev - Peevski”, pentru că GERB înseamnă Borisov, DPS înseamnă Peevski, iar cei doi împreună - Gheșev. Mai mult, această „echipă de vis” euro-atlantică nu are nimic împotriva constatărilor din rapoartele Comisiei Europene, pentru că aceste rapoarte ies de când Bulgaria e în Uniunea Europeană și nu schimbă nimic.
Euroatlanticii spun „mulțumesc” pentru recomandări. Apoi fac un plan de acțiune și întreprind „reforme” care nu reformează în esență nimic. În 2015, Borisov a spus că orice reformă judiciară va fi după Țațarov. Acum, acest lucru se aplică și mai puternic pentru Gheșev, deoarece procuratura condusă de el îl achită practic pe Borisov de lingouri și cărămizi de bani, justificându-se cu expertize asupra fotografiilor și videoclipurilor, pe care Borisov însuși nu le-a dezmințit, dar a scăpat cu explicația despre "Mata Hari". Ne așteptăm să se confirme același lucru în curând despre afacerea cu „casa de la Barcelona”. Seria de alegeri din turbulentul an 2021 nu a produs nicidecum o majoritate parlamentară convingătoare, pentru a demonta modelul de corupție al epocii „Borisov”. Cea mai mare batjocură a fost că partidul care a promis că-l va „înlătura” pe Borisov, de fapt l-a readus în joc, torpilând cabinetul „Petkov”, care, la rândul său, a refuzat să facă aceleași mojicii cu miliardele pentru drumuri, așa cum a făcut cel „înlăturat”.
Care va fi rezultatul de acum înainte? Indiferent dacă se încearcă formarea unui nou guvern în acest parlament sau în următorul, acesta se va confrunta cu aceeași sarcină insolubilă - cum să adune o majoritate pentru niște reforme reale care ar putea scoate țara din cercul vicios? Până acum, previziunile sociologice arată că următorul parlament va fi din nou fragmentat și nu va forma o majoritate convingătoare. Este clar că dacă trebuie să se formeze un guvern, va fi imposibil fără compromisuri - atâta timp cât nu se depășește limita compromisurilor imposibile.
Traducerea: Mirela Petrescu/pmirela/fmatei