Loteria Română va scoate pe piaţă, în luna aprilie, o serie de 3,6 milioane de lozuri răzuibile. Aceste lozuri au fost „suspendate“ în aprilie 2006, întrucât aveau tipărite preţul şi premiile în lei vechi.
Cele 3,6 milioane de lozuri reprezintă doar prima parte dintr-un volum de 15 milioane de lozuri contractate de Loterie cu firma Eagle Press Private Ltd. Compania a câştigat licitaţia organizată de Loterie în toamna anului trecut şi a semnat un contract de 97.920 de euro pentru tipărirea celor 15 milioane de lozuri răzuibile, potrivit datelor furnizate de Loterie. „Caietul de sarcină pentru licitaţia internaţională din septembrie anul trecut a fost cumpărat de 11 firme, însă la licitaţie s-a prezentat doar firma câştigătoare“, ne-a declarat preşedintele Loteriei, Liliana Mincă. Povestea lozurilor pe care Loteria trebuie să le asigure anual în agenţiile loto are în spate un întreg scandal. În depozitele Loteriei există aproximativ 20 de milioane de astfel de lozuri care nu pot fi scoase la vânzare din cauză că preţul şi valoarea premiilor sunt tipărite în lei vechi. Premii: bani şi Logan Lozurile care vor apărea în agenţiile loto de luna viitoare sunt de trei categorii: lozuri Zodiac, AutoMania şi Noroc în viteză. Pentru jucătorii de lozuri AutoMania şi Noroc, premiul cel mare este o maşină Dacia Logan, iar în cazul celorlalte tipuri de lozuri, premiile unitare ajung la 20.000 de lei. Preţul lo-zurilor este de 2,5 lei în cazul celor Noroc şi de 3 lei în cazul celorlalte două tipuri. Celelalte 11,4 milioane de lozuri ar putea fi vândute până la jumătatea anului viitor. Mincă a precizat că Loteria poate să pună anual în joc o serie de lozuri răzuibile şi lozuri în plic, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă 159/1999, aprobată în 2001. Din 2006, de când au fost retrase de pe piaţă cea mai mare parte dintre lozurile răzuibile, în agenţiile Loto au fost puse în vânzare doar lozuri în plic.
LOTO 6/49 Marele pot, 3,5 milioane de euro
Loteria a reuşit din nou să adune în câteva săptămâni un premiu care îi pune pe români pe jar. După câteva săptămâni de suplimentări la fondul de câştiguri, pentru duminică, potul cel mare la Categoria I la 6 din 49 va ajunge la 3,5 milioane de euro. În prezent, la această categorie se înregistrează un report în valoare de peste 10,8 milioane lei, la care se vor adăuga o suplimentare din fondul special şi o parte din încasările obţinute din vânzarea de bilete. PIERDERI Pagube de milioane de euro la Loterie Găurile lăsate în bugetul Loteriei de fosta conducere în frunte cu Nicolae Cristea au fost adâncite de o serie de contracte încheiate în perioada 2001- 2004 pentru tipărirea unor lozuri răzuibile. Contractele, în valoare de peste 800.000 de dolari, prevedeau tipărirea unor lozuri răzuibile care aveau inscripţionate preţul şi valoarea premiilor în ROL. Chiar dacă o mare parte dintre acestea au fost tipărite în 2004, după ce a fost aprobată legea privind denominarea leului şi trecerea la leul nou, fostul şef al Loteriei Nicolae Cristea a continuat derularea contractelor şi tipărirea lozurilor.
Cele peste 20 de milioane de lozuri au fost retrase de pe piaţă în 2006, când legea şi-a făcut efectul, iar, de atunci, Loteria a încercat recuperarea pagubelor. Potrivit unor documente ajunse în posesia EVZ, Loteria a făcut mai multe solicitări către Ministerul Finanţelor pentru aprobarea unei legi prin care lozurile să poată fi folosite prin aplicarea unei ştampile cu valoare în lei noi, însă ministerul a avizat negativ proiectul. În urmă cu câteva săptă- mâni, pe 28 februarie, Ministerul Economiei şi Finanţelor, acţionarul unic al Loteriei, a trimis către conducerea instituţiei o notă prin care restituie proiectul legislativ. Contracte păguboase „În momentul de faţă, am demarat procedurile împotriva celor responsabili pentru tipărirea lozurilor, adică împotriva lui Nicolae Cristea, pentru a recupera pagubele. Aceste proceduri se pot lăsa cu cercetări penale“, ne-a declarat Liliana Mincă, şefa Loteriei. Pe 25 septembrie 2001, Nicolae Cristea a semnat un contract de prestări servicii cu nemţii de la GPS Honzel prin care aceştia trebuiau să livreze 50 de milioane de lozuri în schimbul a 192.000 de dolari. Ulterior, în 2004 au fost semnate alte trei acte adiţionale prin care se tipăreau alte câteva milioane de lozuri, în condiţiile în care Legea nr. 348 privind aplicarea denominării monedei naţionale fusese deja aprobată în iulie 2004. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul altor două contracte, unul semnat în 2003, dar cu acte adiţionale semnate în a doua jumătate a lui 2004, iar celălalt semnat în august 2004. În 2007, Loteria nu a putut comercializa lozuri răzuibile din cauză că acestea au fost retrase de pe piaţă în 2006. Acest lucru a însemnat pierderi de peste 15 milioane de euro, adică încasările care ar fi rezultat din vânzarea lozurilor.
În plus, Loteria s-a văzut nevoită să plătească 430 de angajaţi care se ocupau exclusiv de comercializarea acestor lozuri. În cazul unei concedieri colective a acestor persoane, Loteria ar fi pierdut alte 848.000 de euro. La aceste sume se adaugă cele pierdute pe tipărirea lozurilor şi cei aproape 100.000 de euro cheltuiţi pentru tipărirea unor lozuri noi.