Lovitură teribilă pentru unguri! Viktor Orban nu se aştepta la asta. Dezvăluirea care îl pune la pământ

Viktor Orban vrea să schimbe Uniunea Europeană. Deja a venit cu propuneri. Sursa foto: Belish | Dreamstime.com

Referendumul organizat duminică, în Ungaria, pe tema adoptării unor reglementări privind comunitatea LGBT a eșuat. Majoritatea populației a boicotat scrutinul, astfel că nu au fost întrunit procentul de 50%, din voturile valide, necesar adoptării. Autoritățile electorale au constatat că după numărarea a 98,9% din voturi, referendumul a picat.

Biroul Naţional Electoral din Ungaria a constatat că doar 44% din voturile exprimate la referendum au fost valide. Aprobarea legii privind comunitatea LBGT a determinat Uniunea Europeană să deschidă o procedură de infringement împotriva Ungariei. S-a întâmplat în condițiile în care blocul european a considerat actul normativ homofob, discriminatoriu şi contrar valorilor comunitare.

În afara sufragiilor valide, un procent de 20% din buletinele emise nu au fost considerate valide. Acestea erau fie completate greșit, fie conțineau diferite mesaje de protest, conform cererii organizaţiilor care militează în favoarea drepturilor LGBT.

Voturile valide la referendum (44%) reprezintă mult mai puţin decât voturile obţinute de Fidesz, 53%, la alegerile legislative. Acest lucru i-a făcut pe analiști să creadă că inclusiv simpatizanţii formaţiunii premierului Viktor Orban au refuzat să voteze, comentează EFE.

„Referendumul propagandei de excludere a fost invalid. Avem în faţă un drum lung şi greu, dar împreună vom reuşi. (...) Le mulţumim tuturor pentru voturile invalide”, a transmis Hatter, cea mai importantă organizaţie de apărare a drepturilor LGBT+ din Ungaria.

Ce întrebări conține referendumul propus de Guvernul maghiar

Referendumul din Ungaria nu are nici o consecință asupra legii, care este deja în vigoare și pe care guvernul nu intenționează să o modifice. Pe buletinele de vot împărțite maghiarilor care au participat la scrutin erau trecute patru întrebări concepute astfel încât votanților să le fie greu să răspundă altfel decât în sensul dorit de guvernul lui Viktor Orban.

„Sunteți de acord cu predarea orientării sexuale copiilor minori în instituțiile publice de învățământ fără acordul părinților?”; „Sunteți de acord cu promovarea terapiei de schimbare de sex pentru copiii minori?”; „Susțineți expunerea fără restricții a copiilor minori la conținut mediatic cu conținut sexual explicit care le poate afecta dezvoltarea?”; „Sunteți de acord cu prezentarea de conținut mediatic de schimbare de sex minorilor?” Consiliul Europei a calificat aceste întrebări drept „ambigue şi înşelătoare”, au fost întrebările puse la acest referendum.

Consiliul Europei a calificat aceste întrebări drept „ambigue şi înşelătoare”. Cu toate acestea, guvernul le-a cerut ungurilor să răspundă cu „nu” la toate întrebările. Viktor Orban a introdus în 2011 în noua Constituţie ungară o definiţie a căsătoriei drept uniunea exclusivă dintre un bărbat şi o femeie. Ulterior, s-a opus posibilităţii ca transsexualii să-şi poată schimba genul sau numele în actele oficiale, precum şi adopţiilor de către cupluri de acelaşi sex.