Lovitură pentru Alexandru Cumpănașu chiar în ziua alegerilor. Ce a pățit

Lovitură pentru Alexandru Cumpănașu chiar în ziua alegerilor. Ce a pățit

Deși site_ul lui, denumit "www.alexandrucumpanasu.ro", nu poate fi accesat temporar, Alexandru Cumpănașu a votat la Caracal duminică împreună cu părinții Alexandrei Măceşanu

Ghinion pentru simpatizanții lui Alexandru Cumpănașu, unul din candidații la prezidențiale. Aceștia nu pot accesa site_ul candidatului Alexandru Cumpănașu,  "www.alexandrucumpanasu.ro",  acestora comunicându-li-se atunci  când vor să facă acest lucru că există o eroare.

Site-ul lui Alexandru Cumpănașu a fost suspendat, potrivit www.wowbiz.ro/, nefiind cunoscut dacă a fost atacat de  hackeri sau este vorba de o  problemă temporară.

Alexandru Cumpănaşu, candidat independent la prezidențiale, a votat duminică la o secție de vot din Caracal. El a mers împreună cu părinții Alexandrei Măceşanu,  una din cele două fete dispărute în această vară  și despre care Gheorghe Dincă afirmă că le-ar fi omorât.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am votat pentru o Românie în care să nu mai trebuiască să ne fie frică să ne ducem copiii la şcoală, pentru o RomâniE în care să nu ne fie frică de faptul că autorităţile ascund adevăruri sau că nu află la timp ceea ce trebuie să afle, pentru o Românie în care românii să se simtă pe ei în siguranţă şi familiile lor, pentru o Românie din care mafia să dispară, pentru o Românie care să aibă din ce în ce mai multă încredere în ea, pentru o Românie cu viziune pentru viitor”, a declarat Alexandru Cumpănaşu.