Lovitură dură pentru hoții auto. Zece persoane reținute la Brașov

Lovitură dură pentru hoții auto care operau în municipiul Brașov și în localitățile învecinate. Hoții furau catalizatoare auto și le comercializau prin intermediul unor societăți comerciale.

Lovitură dură pentru hoții auto.

Zece persoane au fost reținute, de Poliția Brașov, într-un dosar de furt. Cei zece sunt acuzați că făceau parte dintr-o grupare de hoți care furau catalizatoare de la autovehicule. Ulterior, acestea erau vândute printr-o firmă cu puncte de lucru în judeţele Bacău, Vrancea şi Botoşani. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, într-un comunicat de presă.

Dosarul a fost instrumentat de polițiștii brașoveni în colaborare cu colegii lor din Bacău, Vrancea, Botoșani și Suceava. Ancheta a fost coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Oamenii legii au efectuat, marți, un număr de 23 de percheziţii la domiciliile persoanelor şi sediile societăţilor vizate în dosar. Este vorba despre mai multe locații din judeţele Braşov, Bacău, Vrancea, Botoşani şi Suceava.

Lovitură dură pentru hoții auto

În urma acestor percheziţii, 19 persoane au fost conduse la audieri şi au fost ridicate numeroase componente auto. De asemenea, polițiștii au mai ridicat și documente contabile de la mai multe societăți comerciale. Tot în urma acestor percheziții au fost ridicate sumele de 43.000 de euro, aproximativ 135.000 de lei şi 3.000 de forinţi.

Polițiștii au mai ridicat și alte mijloace de probă care vor fi utilzate în cadrul anchetei, pentru continuarea cercetărilor.

„Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2020 - martie 2021, mai multe persoane ar fi sustras componente auto (catalizatoare). Acestea au fost furate de la autovehicule parcate în municipiul Braşov şi în localităţi limitrofe acestuia. Bunurile au fost ulterior comercializate către angajaţi ai unei societăţi comerciale cu puncte de lucru în judeţele Bacău, Vrancea şi Botoşani. Pentru evidenţierea provenienţei bunurilor, erau întocmite, în fals, documente contabile”, se arată în comunicatul IPJ Braşov.